Un avion de pasageri “deturnat” de un şoricel

avion
Sursa foto: Wikipedia
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Aeronava a efectuat o aterizare neprogramată la Copenhaga după ce la bordul său a fost găsit un şoarece.

Un pasager al acelui zbor operat de compania scandinavă SAS şi-a împărtăşit iniţial experienţa prin intermediul unui mesaj publicat pe Facebook, care a fost preluat de presa norvegiană. El a spus că şoarecele a sărit din mâncarea primită în avion de vecina lui de scaun, atunci când aceasta a deschis ambalajul.

Avionul zbura pe ruta Oslo (Norvegia) - Malaga (Spania), însă prezenţa acelui şoarece la bordul aeronavei i-a forţat pe piloţi să aterizeze în capitala daneză.
În momentul în care şoarecele a fost depistat, avionul se afla în spaţiul aerian al Germaniei, scrie AGERPRES. La scurt timp după aceea, pasagerii au fost informaţi prin interfon că exista un risc de siguranţă şi că avionul urma să facă un ocol şi să aterizeze la Copenhaga.

Un purtător de cuvânt al companiei aeriene SAS a declarat pentru un cotidian norvegian că aceasta este procedura standard atunci când un dăunător este descoperit la bordul unei aeronave.
Pasagerii au ajuns în cele din urmă la destinaţia lor din sudul Spaniei după o întârziere de două ore şi jumătate. 

 

Image