Reprezentantul din Turcia al producătorului de lux a sesizat TurkPatent şi apoi instanţele turce, încercând să interzică librăriei atât înregistrarea mărcii, cât şi utilizarea numelui "Hermes" în activităţile sale comerciale şi online.
Umit Nar, librar din Izmir - Turcia, a fost dat în judecată de casa de modă franceză, care dorea să îl împiedice să folosească acelaşi nume, potrivit AFP, citată de news.ro.
"Instanţa s-a pronunţat în favoarea uneia dintre cele două obiecţii ale noastre şi a autorizat utilizarea brandului nostru, Bouquiniste Hermes", a declarat librarul, menţionând că "Hermes este un zeu al mitologiei greceşti şi aparţine patrimoniului cultural al umanităţii. Acesta nu ar trebui să fie monopolizat de o companie. Aceasta este o decizie importantă în acest sens".
Hotărârea tribunalului din Ankara anulează parţial o decizie a TurkPatent, autoritatea responsabilă cu proprietatea intelectuală, care a împiedicat orice altă marcă în afara Hermès Paris să folosească numele zeului grec într-o gamă largă de domenii, inclusiv editarea, vânzarea de cărţi, reviste şi organizarea de festivaluri.
Șoc! Șoc! Șoc! Citesc! - un proiect al Asociaţiei “Tinerii Voluntari - Valea Călugărească”
"Aceasta este o victorie. Companii internaţionale precum Hermès Paris duc o politică agresivă de înregistrare a mărcilor care depăşeşte propriul lor sector. Prin acest verdict, am deschis calea pentru a spune nu acestei practici", a declarat a declarat avocatul librarului, Hilmi Güllü.
Totul a început în decembrie 2021, când librarul a dorit să înregistreze o marcă comercială, Bouquiniste Hermes, care funcţiona de cincisprezece ani în Istanbul şi apoi în Izmir.
"Sper că acest verdict va conduce la schimbări în jurisprudenţa privind patrimoniul cultural şi multinaţionalele", a mai spus librarul turc.