Un Boeing 777, operat de Singapore Airlines, a înregistrat marţi perturbări majore în zborul plecat luni, de la Londra. O persoană a murit și alte câteva zeci au fost rănite, a anunţat compania aeriană.
Potrivit presei internaționale citate de News.ro, aeronava, un Boeing 777- 300ER, transporta 211 pasageri şi 18 membri ai echipajului.
Zborul în cauză a plecat luni de la Londra, cu destinaţia Singapore. Acesta a fost deviat marți spre Bangkok, unde a aterizat de urgenţă. În comunicatul său, compania Singapore Airlines nu a precizat câte persoane au fost rănite, dar presa thailandeză afirmă că sunt în jur de 30.
"Prioritatea noastră este de a oferi toată asistenţa posibilă tuturor pasagerilor şi echipajului de la bordul aeronavei. Colaborăm cu autorităţile locale din Thailanda pentru a oferi asistenţa medicală necesară", precizează comunicatul companiei aeriene.
Românii pot vizita Turcia doar cu buletinul
Sursa foto: Depositphotos.com