VIDEO – Rusia trimite rachete balistice la granița cu Finlanda, după anunțul acesteia privind aderarea la NATO

rachete finlanda
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un clip publicat pe rețele de socializare ar surprinde un convoi de rachete pe care Rusia le-a trimis aproape de granița cu Finlanda, în zona Vîborg.

 

În imagini se văd camioane care transportă rachete balistice Iskander  pe o autostradă din Rusia care duce la graniţa cu Finlanda, scrie Monitorul Apărării. Clipul a apărut la o zi după ce Finlanda şi Suedia  au anunţat că vor adera la NATO și în contextul în care, luni dimineaţa ministerul afacerilor externe din Rusia a numit anunţul celor două ţări „o greşeală enormă” care se va confrunta cu „mari consecinţe”.

Vîborg se află la doar 48 de km de graniţa cu Finlanda şi la 217 km de Helsinki. Rusia a ameninţat, anterior, că va disloca arme nucleare la graniţa cu ţările baltice.

Iskander este o rachetă balistică de bătaie mică dezvoltată de Rusia, care a intrat în serviciul rusesc în 2006, când a înlocuit rachetele Scud şi Tochka.  Despre rachetele ruseşti Iskander se ştie că sunt ţinute în Kaliningrad şi, de la începutul războiului din Ucraina, în Belarus, mai precizează monitorulapararii.ro, care citează informații prezentate în presa din Marea Britanie.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image