VIDEO. Cum explică Rusia prăbușirea unui avion supersonic Su-34 într-un bloc de locuințe

VIDEO. Cum explică Rusia prăbușirea unui avion supersonic Su-34 într-un bloc de locuințe
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Autoritățile ruse au oferit marți primele explicații privind prăbușirea avionului supersonic Su-34 într-un bloc de locuințe din orașul Eisk aflat în regiunea Krasnodar din sudul Rusiei, relatează HotNews.ro citând TASS.

„În prezent, ancheta are în vedere o defecțiune tehnică a aeronavei drept motiv principal al prăbușirii”, se arată într-un comunicat publicat de Comitetul de Investigații al Rusiei, o agenție comparată de unii analiști cu FBI-ul din Statele Unite.
Anchetatorii ruși afirmă de asemenea că au deschis un dosar penal în temeiul articolului 351 din Codul Penal al Rusiei care prevede infracțiunile legate de „încălcarea regulilor de zbor sau pregătirea acestuia”, adăugând că piloții avionului Suhoi-34 sunt interogați.
„Ancheta a ridicat probe de combustibil la aerodromul de decolare, precum si documentatia necesară. Pilotii care au reusit să se ejecteze, precum si personalul aerodromului sunt interogați. De la locul accidentului au fost ridicate deja aparatele de înregistrare a zborului”, au mai precizat anchetatorii.

Conform sursei citate, presa de stat rusă a anunțat luni seara că, la scurt timp după decolare, un avion de luptă s-a prăbușit într-un bloc din Eisk, un oraș din regiunea Krasnodar aflată în sudul țării.
O înregistrare video a apărut pe rețelele de socializare arătând apartamentele blocului cuprinse de un incendiu imens în timpul căruia pot fi auzite explozii ce par detonări ale muniției aflate la bord.13 persoane și-au pierdut viața în urma accidentului, alte 19 au fost rănite.
În jur de 250 de persoane, inclusiv 40 de copii, au fost evacuate din zona incendiului.

Autoritățile ruse nu au oferit explicații privind motivele pentru care un avion de luptă zbura deasupra unei zone civile puternic populate.
Orașul Eisk are peste 83.000 de locuitori, potrivit ultimului recensământ organizat în Rusia.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Foto captura YouTube

Image