Este alertă la Londra, după ce un incendiu puternic a izbucnit, marți seară, în parcarea Aeroportului Luton, al cincilea ca mărime din Marea Britanie. Zborurile au fost anulate, iar cei care aveau această destinație au fost îndemnați să ia legătura cu reprezentanții companiilor aeriene. Sute de persoane au rămas blocate în terminal în urma incendiului care a făcut cinci victime: patru pompieri și un angajat al aeroportului. Potrivit serviciului de pompieri din Bedfordshire, parcarea Terminalului 2 a suferit "o prăbuşire structurală semnificativă".
Cincisprezece maşini de pompieri au intervenit la incendiul care a afectat jumătate din structura cu mai multe etaje şi a implicat numeroase maşini, scrie News.ro, citând informațiile transmise de autoritățile din Marea Britanie.Imaginile publicate în mediul on-line arată flăcări uriaşe şi fum care se ridică de la ultimul etaj al clădirii. Aeroportul a transmis că totul ar fi început cu un incendiu la o maşină, care s-a extins. Pompierii au anunțat că parcarea Terminalului 2 a suferit "o prăbuşire structurală semnificativă".
All flights to and from the UK's London Luton Airport have been suspended until 12 pm, 11th October due to a large fire on the top floor of a multi-story Terminal car park-2 which resulted in partial structural collapse. pic.twitter.com/H9JIAhGdXp
— Megh Updates 🚨™ (@MeghUpdates) October 11, 2023
Până în acest moment, există informații cu privire la cinci victime. Un angajat al aeroportului și patru pompieri au fost transportaţi la spital după ce au inhalat fum. O a șasea persoană a fost examinată la faţa locului. Serviciul de Ambulanţă a declarat că un incident critic a fost oprit, dar a transmis că echipajele sale "rămân la faţa locului pentru a sprijini colegii de pompieri şi de salvare".
Cea mai nouă informare transmisă de reprezentanții aeroportului precizează că zborurile sunt suspendate până la ora locală 15.00 (ora 14.00, ora României), deși inițial aceștia au anunțat că vor fi reluate cursele astăzi, la ora locală 12.00. Pasagerii afectați de incidentul de la Luton au fost îndemnați să contacteze companiile aeriene.
VIDEO 🎦 Un incendiu de vegetație izbucnit în dreptul Kaufland Sud a afectat traficul feroviar în zona Ploiești
Aeroportul Luton din Londra este al cincilea aeroport ca mărime din Marea Britanie, după Heathrow, Gatwick, Manchester şi Stansted. Anual, pe acolo trec peste 13 milioane de pasageri.
.