Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) că participă la conflictul din Ucraina prin furnizarea de arme forţelor Kievului, informează Agerpres citând AFP.
"Ei (ţările NATO) trimit Ucrainei arme în valoare de zeci de miliarde de dolari. Aceasta este cu adevărat participare" (la conflictul din Ucraina), a spus Putin într-un interviu pentru canalul Rossia-1, difuzat duminică.
"Aceasta înseamnă că ei iau parte, zilnic, la crimele regimului de la Kiev", a adăugat preşedintele rus.
Ţările occidentale, a mai afirmat Putin, au "doar un singur scop: să distrugă fosta Uniune Sovietică şi partea sa principală, Federaţia Rusă".
"Doar în acel moment ei ne vor accepta poate în aşa-zisa familie a popoarelor civilizate, însă doar separat, fiecare parte separat", a continuat Vladimir Putin, în acest interviu acordat în marja unui concert patriotic ce a avut loc joi, cu o zi înainte de marcarea unui an de la declanşarea ofensivei ruse în Ucraina.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto captura Twiter