Un bărbat înarmat cu un cuțit a înjunghiat cel puțin șapte persoane, dintre care șase copii, la Annecy, Franța, a transmis o sursă din cadrul poliției.
Potrivit b1tv.ro citând Le Figaro, în jurul orei 9:45, un bărbat a atacat copiii în vârstă de aproximativ trei ani care se aflau într-un parc din apropierea lacului Annecy. Trei dintre victime sunt în stare critică.
Atacatorul a fost arestat. De asemenea, sursa menționată a mai specificat că atacatorul este un solicitant de azil sirian.
UPDATE:
Bilanţul a crescut la nouă persoane rănite, dintre care opt sunt copii, potrivit News.ro citând Le Figaro.
TF1 relatează că premierul Elisabeth Borne şi ministrul de interne Gérald Darmanin se vor deplasa la locul atacului.
Conform identităţii declarate de agresor, acesta este de naţionalitate siriană, solicitant de azil şi nu figura în evidenţele poliţiei. Suspectul este născut în 1991.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto ilustrativ, glsa.ro.