Factura la gaze pentru consumul din ianuarie, la Castelul Peleș, este una record, după ce și cea din decembrie a însemnat o scumpire de aproximativ 80%. Șeful Departamentului Tehnic al Muzeului Naţional Peleş spune că suma de plată depășește, acum, 160.000 de lei, în condițiile în care consumul a fost mai mic oricum decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Factura la gaze pe luna ianuarie 2022 este, din nou, aproape dublă faţă de cea din luna decembrie. Factura la gaze pentru perioada 1-31 ianuarie 2022 la Castelul Peleş este în sumă de 160.637 de lei, adică aproximativ 32.000 de euro.
"Discutăm despre această sumă pentru ultima factură sosită la instituţia noastră pentru perioada 1-31 ianuarie 2022, în condiţiile în care consumul lunar a fost mai mic decât cel raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut, dar totodată sesizând faptul că furnizorul a crescut din nou preţul unitar cu circa 27%.
Situaţia e complicată în condiţiile actuale. Totul este delicat, este în analiză, încercăm să cerem sprijinul forurilor superioare, respectiv Ministerul Culturii. Suntem în discuţii cu furnizorii. Guvernul României a aprobat OUG 3 de pe 31 ianuarie 2022 în care s-au stipulat prevederi privind plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.
Muzeul Peleş a completat, de asemenea, cereri pentru furnizorii de energie electrică şi gaze în susţinerea acestora cheltuieli şi în acordarea sumelor convenite şi stabilite prin aceste plafoane. Urmează ca managerul instituţiei şi Consiliul de Administraţie să ia în discuţie factura sosită ieri şi să stabilească măsurile necesare şi dacă nu există soluţii concrete de rezolvare a situaţiei, probabil că se va ajunge şi la soluţii limită", a declarat Valentin Răileanu, şeful Departamentului Tehnic al Muzeului Naţional Peleş, pentru Antena 3.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: mapio.net