Fostul primar al comunei Șotrile, Bogdan Davidescu, a fost chemat la grădiniță să le citească povești copiilor, scrie libertatea.ro, care publică și o fotografie din timpul acțiunii cu cei mici. Poate nu ar părea ceva neobișnuit, doar că fostul edil are o condamnare definitivă pentru pornografie infantilă. Ce-i drept, însă, pe lângă această hotărâre, instanța l-a obligat pe Davidescu și să presteze 70 de zile de muncă în folosul comunității "în cadrul Primăriei Şotrile, şi/sau Grădiniţa/Şcoala din Şotrile".
Potrivit Libertatea, pe 26 februarie, o educatoare l-a chemat pe Bogdan Davidescu, fostul primar PSD al comunei prahovene Șotrile, să discute cu copiii. Apoi, educatoarea Ioana Grădinaru a postat pe Facebook fotografii de la evenimentul petrecut la grădinița din satul Vistieru la care, scrie sursa citată, au fost invitați și mai mulți părinți, dar și actualul primar, Ovidiu Toporaș.
“Păi, nu s-a întâmplat nimic, ce vi se pare așa? Am citit niște povești la câțiva copii”, a declarat Bogdan Davidescu, pentru Libertatea.
Acțiunea ridică și alte semne de întrebare. Dacă aceasta a avut loc, într-adevăr, la finalul lunii februarie, cu participanții enumerați de sursa citată, ar trebui lămurit și de ce invitații au avut acces în grădiniță în condițiile în care, conform actualelor reglementări impuse pe fondul contextului epidemiologic, accesul străinilor în unitățile de învățământ sunt strict interzise.
La jumătatea lunii februarie, purtătorul de cuvânt al ISJ Prahova declara, pentru Telegrama, că „sunt valabile deciziile care interzic accesul persoanelor străine în unitățile de învățământ, iar acestea se referă la părinți, dar și la diverși prestatori de servicii, cum sunt, de exemplu, fotografii sau actorii care susțineau diverse spectacole”. Precizările au fost făcute în contextul în care, în unele unități de învățământ, începuseră să apară oferte cu celebrele pachete de fotografii personalizate realizate pentru 1 și 8 Martie.
Potrivit ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății nr. 3.235/93/4.02.2021, pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, “accesul persoanelor care nu au calitatea de elev sau angajat al unității de învățământ (părinți, alți însoțitori etc.) va fi interzis, în afara cazurilor excepționale, pentru care este necesară aprobarea conducerii unității de învățământ. Părinții/Însoțitorii copiilor cu cerințe educaționale speciale și dizabilități au acces în unitatea de învățământ, cu respectarea normelor de protecție sanitară necesare”.
Revenind la situația fostului primar Bogdan Davidescu, la alegerile din septembrie anul trecut, acesta a câștigat un nou mandat, ca independent, obținând aproximativ 40% dintre voturile alegătorilor prezenți la urne. Mandatul său nu a fost însă validat, din cauza condamnării penale definitive pe care o are.
Sursa foto: libertatea.ro