Marius Niculescu a fost singurul candidat și a fost declarat admis cu un punctaj de 9,77, după ce proiectul propus comisiei a fost evaluat cu nota 10, la proba scrisă a obținut 9,75, iar la interviul organizat în cadrul selecției a luat 9,57, potrivit informațiilor publicate luni de reprezentanții SJU Ploiești.
Marius Niculescu a ocupat funcția de manager al SJU Ploiești ca interimar, iar apoi în baza concursului câștigat la începutul lui 2016. În aprilie 2019, ca urmare a unui control derulat la Județean de ministrul de atunci al Sănătății, Sorina Pintea, președintele CJ de la vremea respectivă i-a cerut demisia, ca de altfel întregii echipe de conducere din cel mai mare spital al județului. Niculescu a rămas în funcție, ca interimar, până în septembrie 2020, când pentru scurtă vreme funcția a fost preluată de dr. Sebastian Toma. Manager a devenit apoi dr. Bogdan Nica, cel care ulterior a și câștigat concursul organizat pentru ocuparea acestui post.