Fostul ministru Ilan Laufer - implicat într-un accident produs sâmbătă, la Câmpina, în care au fost răniți inclusiv soția acestuia și cei doi copii - a publicat detalii despre starea familiei sale, într-o postare pe rețelele de socializare.
"Vă mulţumesc tuturor pentru mesajele de susţinere şi pentru rugăciunile direcţionate către sănătatea familiei mele, au contat enorm! Azi am primit o veste extraordinară de la doctori, Nathaniel se afla în afara oricărui pericol. Mititelul a fost cel mai rău accidentat dintre noi toţi, a suferit fracturi la nivelul fetei şi lovituri grave la cap. Noi am “scăpat” cu sternul şi câteva coaste fisurate şi contuzionate, lovituri la mâini şi la picioare, dar suntem cât se poate de ok, după un asemenea accident. Mulţumesc personalului de pe ambulanţă şi celor din spital care au grijă de mine şi de familia mea. Vouă vă mulţumesc încă o dată că îmi sunteţi alături!", a scris Laufer pe pagina sa de Facebook.
UPDATE - Fostul ministru Ilan Laufer, implicat într-un accident, la Câmpina. Acesta, soția și cei doi copii au fost duși la spital
Accidentul a avut loc pe Bd. Carol I, din Câmpina, mașina în care se afla fostul ministru, cu soția și cei doi copii, intrând în coliziune cu autoturismul unui șofer care ar fi virat stânga, pentru a intra în curtea locuinței, fără a acorda prioritate.