FOTO și VIDEO. Lista firmelor controlate de ANPC, în Ploiești și Câmpina, în ultimele două zile. Amenzi de aproape un milion de lei și 19 unități închise

anpc control ploiesti campina
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Echipele ANPC, coordonate chiar de șefii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, au organizat, în Prahova, miercuri și joi, adevărate descinderi. Zeci de firme au fost controlate, au fost împărțite amenzi usturătoare, iar activitatea în 19 unități a fost suspendată, ca urmare a neregulilor găsite.

 

Acțiunile derulate la Ploiești și Câmpina, pe 7 și 8 septembrie, au avut loc în cadrul campaniei ANPC ”Caravana Consumatorilor”. Echipele de control au fost coordonate de de președintele Horia Constantinescu,  directorul general Paul Anghel, vicepreședintele ANPC Mihai Culeafă și comisarul șef al CRPC Regiunii Sud Muntenia Ploiești Ion Iordăchescu.

Într-un comunicat transmis de Comisariatul Regional Protecția Consumatorului - Regiunea Sud Muntenia se menționează că, în prima zi, au verificat fost verificați 81 de operatori economici din cele două orașe, 71 înregistrând abateri de la legislația în vigoare, în domeniu. În cazul a 10 operatori economici s-au înmânat invitații, urmând că documentele de control să fie încheiate ulterior.

”Fie că vorbim despre operatori economici mici sau vorbim despre cei mari, numitorul comun al activității acestora este consumatorul. Am  găsit rugină în contact direct cu alimentele și am întâlnit multă superficialitate și diletantism. Se mănâncă, totuși, bine și te poți caza în condiții mai mult decât civilizate. Este păcat că, în comparație cu cei care își duc activitatea la un nivel superior, există totuși abateri grave. Am fost nevoiți să retragem de la comercializare produse neconforme. Dar cred că cel mai important este să retragem din raporturile cu consumatorii pe cei ce își bat joc de aceștia”, a declarat Horia Constantinescu, președinte ANPC.

Imagini din timpul verificărilor, inclusiv filmări cu mizeria găsită în unele locații, au fost publicate de comisari pe rețelele de socializare:

{showtime 63}

Sancțiuni aplicate ANPC

Pentru abaterile constatate, comisarii de la protecția Consumatorilor au aplicat următoarele sancțiuni:

-126 amenzi contravenționale, în valoare de 929.000 lei

-12 avertismente

-oprirea temporară de la comercializare (până la remedierea deficiențelor) a peste 10.000 de produse neconforme în valoare de peste 350.000 lei

-oprirea definitivă de la comercializare a  unei cantități de produse alimentare neconforme în valoare de peste 55.000 lei

-oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, pentru 17  unități

-propunerea de închidere a unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 2 de locații

“Acțiunile nu se vor încheia nici după aceste zile. Ne dorim să aplicăm în continuare  la nivelul Regiunii modul de abordare în control și să transmitem în timp util informațiile către consumatori”, a declarat Ion Iordăchescu,  comisarul șef al CRPC - Regiunea Sud Muntenia

Lista firmelor controlate

Comunicatul transmis după verificările din ultimele două zile include și lista societăților vizate de acțiuni. ANPC a anunțat că echipele de control au ajuns la: “DAPEKOS CHARA SRL, DON CHAN SHEN SRL, AUTOGARA COM SRL, MEGA PARTY DISTRIBUTION SRL, DIANA PA SRL, ELIRO SRL, DORDIN COM SRL, PATISERIA ADRIAN PRV SRL, MERBETEX CONCEPT SRL, CARION SRL, CARPATIN SRL, VOIPAN SOL SRL, SALSAG IMPEX SRL, SEVDA IMPEX SRL, NICODAN BULK RETAIL, BOGMAD TRADING & DISTRIBUTION, RESTAURANT BON APETIT SRL, FILSAM PROD SRL, SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE ŞI GOSPODĂRIRE A PIEŢEI CENTRALE AGROALIMENTARE CAMPINA , MARIBO PROD CARM, ELLIBESTGOLD SRL, REVIVER COM SRL, ABATORUL PERIŞ SĂ, AMPRIX SRL, RIVER COM, STANGA CEZAR II, GABI, TUDOR INTERPREST SRL, MEGA PARTY DISTRIBUTION, DANULETIU V ICAN II, NALDO IMPEX SRL, MIMI BB STORE SRL, LOREVAL SUCREE SRL, CARION SRL BALIF, TOADER I MARIA II, GET ANI IMPEX SRL, PAULY PAULA&SAMY, ABATORUL PERIŞ SĂ CAMPINA, GET ANI IMPEX SRL, RAI CONCEPT FOR YOU SRL, CORSTEF MARKET SRL, RIDVAN STYLE SRL, COSMIDIA FRUCT IMPEX SRL, SANDILIANO FASHION SRL, LAVIPET SRL, ALDOMO COM SRL, TOKY TEXTIL FASHION SRL,  ONICEL 2 CO MAGAZIN DIVERSE SRL,  GLORY MAGIC IMPEX SRL,  ICOVANS PROD IMPEX SRL,  GEROX MODA SRL,  ZIAN COMFRUCT,  4 SISTERS BOUTIQUE SRL,  KARMA ACTIV DÉCOR SRL, ÎI STANGA GABRIELA,  SERPO PROD IMPEX, ÎI STANGA CEZAR,  GET ANI IMPEX SRL,  RAI CONCEPT FOR YOU SRL, SICOVANS PROD SRL, GEROX MODA, ONICEL AND CO,  GET ANI IMPEX SRL,  PAUL Y PAULA&SAMY SRL, GLORY MAGIC IMPEX SRL, CRIO SRL, SUPERMARKET LA COCOȘ SRL, LAMAR STAR SRL,  K & D LONDON ENTERMENT SRL (Restaurant Sky Păuleşti). Acţiunile de control s-au desfăşurat în complexul comercial Balif, Serpo, Piaţa Cocoș, Autogara Câmpina, Piața Câmpina, Hotel Restaurant Sky Păuleşti, magazine chinezești”.

{showtime 64}

Mizerie de nedescris, inclusiv în piețe, locuri de joacă și în locații de fițe

Dintre abaterile constatate, comisarii au amintit:

- comercializarea unor produse alimentare cu termenul de valabilitate ilizibil sau depășit

- utilizarea unor camere frigorifice neigenizate corespunzător, cu rafturi metalice ruginite, cu pereți cu tencuiala sau zugrăveala exfoliată

- comercializarea unor produse preparate și semipreparate fără a avea menționată data preparării,

- utilizarea, în blocul alimentar, a unor aparate și ustensile neigienizate, depreciate, cu rugină

- utilizarea unor echipamente de gătire (cuptor de copt, cuvă de fierbere, tăvile de coacere) neigenizate, cu strat gros arsură

- existența unor pardoseli neigenizate, cu plinte dezlipite,

- depozitarea materiilor prime în locuri nepotrivite (ex: faină depozitată în spațiul de preparare)

- utilizarea unor cântare fără verificare metrologică

- utilizarea uleiului de prăjire cu culoare modificată,

- necompletarea graficului pentru schimbul uleiului

- utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre (cu gheață în exces, rame murdare, rugină, praf și insecte)

- paviment neigienizat, tapiţeria scaunelor din dotare ruptă, pe exterior necesita lucrări de întreţinere, igienizare (suprafeţe mari de vopsea lavabila exfoliata), grupuri sanitare insalubre, pavimentele de la intrarea în sala de aşteptare prezintă placi de gresie spartă. Din cele 15 autobuze şi microbuze verificate, un număr de 6 autobuze şi microbuze au prezentat deficiente, în sensul că tapiţeria scaunelor era murdară, tocita, linoleul de pe pardoseala rupt, existând pericol de accidente, caloriferele din dotarea mijloacelor de transport neigienizate, rupte, uşa spate microbuz legată cu sârmă, neigienizate prezentând la colţuri noroi, plafoane murdar cu depuneri de mazga. Nu s-a putut prezenta graficul cu evidentă igienizării microbuzelor.

- sala de aşteptare situată în autogara Ave Diana Campina prezintă neconformităţi privind stare de igienă, paviment deteriorat prin exfolieri de vopsea

- microbuz - condiţii igienice necorespunzătoare, tapiţerie murdară, paviment cu porţiuni rupte, zone de rugină, guri ventilaţie cu depuneri de praf, chedere rupte

- gresie deteriorată, porţiuni sparte, neigienizata, pereţi neigienizaţi, agregate frigorifice cu aspect degradat, urme de rugină, ventilatoarele pline de praf, mizerie, rugina - piaţa Campina

- produse lactate fără etichetă şi elemente de identificare, produse depozitate pe paviment şi agregate neigienizate

- carne și produse din carne pe a căror eticheta producătorul menționa " a se consuma în 48 de ore de la deschidere " operatorul economic nu avea menționată data deschiderii, astfel neputând fi stabilită încadrarea în perioada de valabilitate

- vitrina frigorifică asistata cu zone de condens, rugină  şi sânge, neigienizate nu se respectă temperatura de păstrare a produselor, lipsa informaţii la produsele comercializate

- gresie deteriorată, porţiuni sparte, neigienizata, pereţi neigienizaţi, agregate frigorifice cu aspect degradat, urme de rugină, ventilatoarele pline de praf, mizerie, rugina

- lipsa etichete  elemente de informare burgeri, cuptor pizza neigienizat, cu tăvi ruginite, depuneri de resturi alimentare, lista meniu fără ingredientele alergene

- informare incompletă consumatori în listele meniu privind alergeni,materii prime congelate şi coloranți alimentari care pot afecta atenția copiilor

- prestare de servicii alimentare care pot afecta starea de sanitare (spaţii frigorifice şi sisteme de ventilație aferente impurificate, cu zone ruginite, chedere rupte), vase de preparare degradate, suprafețe discontinue ale meselor de lucru, materii prime congelate expirate sau cu modificări organoleptice.

- utilizare de produse şi proceduri nesigure (carne, peste, fructe de mare fără etichete) decongelare la temperatura ambientală, componente ale produselor finite menținute separate (paste şi carne pentru ciorbe), utilizarea de ambalaje de transport ale unor sortimente de brânză ca recipienții pt diverse semipreparate, lipsa buletin de analiza privind salubritatea cuburilor de gheaţă folosite la răcirea băuturilor

- prestări servicii nealimentare  nesigure:

*camere(2) cu ventilator murdar, praf, pânza de păianjen, tapet dezlipit, fire de păr uman, marmură deteriorată în zona căzii de baie, sala de Spa cu tavan cu infiltrații, nemarcarea adâncimii apei

*coafor: lipsa registru igienizare, lipsa durată operațiuni, ustensile neigienizate cu fire de păr

*sala fitness: lipsa informare privind utilizare aparatelor

*recepţie: țările în moneda euro şi nu în lei

*locul de joacă: tobogan cu margine tăioasă în zona de coborâre, lanțuri ruginite la leagăne.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa imagini: Comisariatul Regional Protecția Consumatorului - Regiunea Sud Muntenia

 

 

Image