Autoritățile române iau măsuri la granița cu Ucraina, după descoperirea mai multor fragmente de dronă, ca urmare a atacurilor lansate de Rusia asupra localităților din țara vecină aflate la frontieră. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, ieri, o hotărâre în acest sens, iar în unele localități a început amplasarea de adăposturi de protecție civilă. Azi-noapte, locuitorii din două județe au fost avertizați, prin mesaje RO-ALERT, să se adăpostească.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, în 7 septembrie, adoptarea unor măsuri de protecţie pentru populaţia din zone de pe teritoriul României învecinate localităţilor ucrainene Reni şi Ismail, precum şi emiterea de mesaje RO-Alert de către ISU, la notificarea MApN, privind riscul căderii unor ”elemente aparţinând mijloacelor de luptă utilizate în conflict”.
Fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă au fost găsite pe teritoriul României, după atacurile din Ucraina, aproape de granița cu țara noastră
"În localitatea Plauru, județul Tulcea, sunt instalate spații de protecție a populației În conformitate cu Hotărârea nr. 31 din 7 septembrie 2023 privind adoptarea unor măsuri de protecţie pe teritoriul naţional din imediata vecinătate a zonei de conflict din Ucraina, emisă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Apărării Naționale a început marți, 12 septembrie, lucrările de amenajare a spaţiilor de protecţie a populaţiei la nivelul localităţii Plauru din județul Tulcea.
Lucrările sunt executate de un detașament format din aproximativ 50 de militari de la Brigada 10 Geniu, care acționează cu 20 de mijloace tehnice, pentru instalarea a două adăposturi din elemente prefabricate din beton, precum și pentru executarea lucrărilor de amenajare aferente. Adăposturile, cu dimensiunile 9,6 m lungime, 2 m lățime (la interior) și 1,5 m înălțime (la interior), vor fi predate, după finalizarea lucrărilor, autorităților locale ale comunei Ceatalchioi", a informat Ministerul Apărării Naționale.
În noaptea de marți spre miercuri au fost emise și primele mesaje RO-ALERT privind riscurile existente pe durata atacurilor Rusiei asupra unor ținte din Ucraina, aproape de granița cu România.
ISU Tulcea a precizat că un astfel de mesaj a fost transmis populaţiei Luncavita, Grindu, Isaccea, Ceatalchioi, Chilia, Somova, Pardina şi Văcăreni: "”Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adoposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”. Durata estimată a evenimentului a fost de 90 de minute.
Un mesaj RO-ALERT similar a fost emis şi în Galaţi. Purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, colonel Eugen Chiriţă, a spus c[ acesta a fost transmis ]n jurul orei 3.00 şi a vizat zona Vama Galaţi Rutier spre localitatea Giurgiulești.
UPDATE
"Miercuri, 13 septembrie, forțele ruse au continuat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Reni și Ismail, în proximitatea graniței dintre Ucraina și România.
Ministerul Apărării Naționale a monitorizat în timp real situația aeriană în zonele de responsabilitate.Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre porturile ucrainene, MApN a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, începând cu ora 00.45 cu privire la zonele specifice din județele Tulcea și Galați, aflate în proximitate, cu potențialul de a fi afectate de riscurile asociate acestei situații. Starea de prealertă aeriană în aceste zone a încetat la ora 05.00.
Ca urmare a evoluției situației și în baza informațiilor primite de la IGSU, cu privire la sesizări telefonice prin serviciul 112 despre posibile cazuri de impact de dronă într-un sector cuprins între localitățile Nufăru, Malcoci și Valea Nucarilor, jud. Tulcea, echipe ale MApN, în cooperare cu forțe și mijloace din alte instituții ale Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranță naţională investighează aceste situații. Vom reveni cu detalii, în funcție de datele primite din teren.
Forțele MApN rămân în alertă și vor continua cercetările în zonele unde pot să apară riscuri ca urmare a acestei situații.
Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar.
De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situația generată de aceste atacuri", se arată într-un nou comunicat al Ministerului Apărării Naționale.