FOTO | Diseară încep Zilele Municipiului Ploieşti. Vezi cum arată centrul Ploieştiului şi cum se circulă acum!

FOTO | Diseară încep Zilele Municipiului Ploieşti. Vezi cum arată centrul Ploieştiului şi cum se circulă acum!
Zilele Municipiului Ploieşti au loc în perioada 19-21 mai, iar autorităţile au închis traficul în centru şi au amenajat deja scena şi zona de distracţie
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ploieştiul e în sărbătoare! Zilele Municipiului Ploieşti vor avea loc în perioada 19-21 mai, iar autorităţile au amenajat deja scena şi zona de distracţie. Pe tronsonul central al Bulevardului Republicii a fost amenajată o zonă de terase şi camioane de mâncare stradală. Implicit, restricţiile de circulaţie au dus la ambuteiaje pe străzile adiacente, mai ales la orele de vârf.

Traficul rutier în zona centrală a Ploieştiului a avut de suferit de dimineaţă, ca urmare a închiderii unui tronson din cel mai tranzitat bulevard al oraşului. Au fost ambuteiaje la prima oră, iar durata de traversare a zonei centrale, care poate să fie mare şi în zilele obişnuite, a fost substanţial prelungită din cauza aglomeraţiei. Ca să facă faţă situaţiei, la cele două capete ale zonei închise au fost postate echipaje de Poliţie Rutieră sau Locală. În capătul sudic, pentru preluarea mai rapidă a fluxului de maşini, şoferii care intrau pe Take Ionescu, stradă care pe sensul dinspre bulevard are în mod obişnuit o singură bandă, au fost îndrumaţi de poliţiştii rutieri să folosească şi o bandă de pe sensul opus. În partea cealaltă, şoferii au fost redirecţionaţi pe strada General Vasile Milea, pe lângă Halele Centrale.

{showtime 326}

Traficul rutier a fost foarte greoi de dimineaţă, s-a calmat vizibil undeva spre ora 10.00, pentru ca la prânz să vină un nou "val", care coincide cu momentul când mulţi părinţi vin cu maşinile să-şi ia copiii de la unităţile de învăţământ din centru. Restricţiile rutiere vor fi în vigoare până în noaptea de duminică spre luni. Legat tot de asta, sâmbătă şi duminică urmează să fie închis şi Bulevardul Independenţei, pentru derularea unor activităţi sportive legate tot de Zilele Ploieştiului.

Dincolo de restricţii, însă, trebuie spus că programul oficial de la Zilele Municipiului Ploieşti debutează vineri la 16.00. Programul primei zile a festivalului e dominat de instituţiile de cultură din subordinea administraţiei locale. Astfel, între 16.00 și 18.00, ploieștenii sunt așteptați la atelierele handmade organizate de Casa de Cultură “I.L. Caragiale”, de la ora 18.30 pe scena de pe esplanada Palatului Culturii va putea fi urmărit spectacolul “Un cuib de clauni”, al echipei Teatrului pentru Copii și Tineret “Imaginario”, iar apoi, de la 19.30, Ploiești Majestic, concertul susținut de Secția Revistă a Teatrului “Toma Caragiu” Ploiești.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image