FOTO 📸 Misiune mai puțin obișnuită, duminică, pentru salvatorii ISU Prahova, în centrul Ploieștiului

misiune isu prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!
Echipajele ISU Prahova au avut, duminică dimineață, o intervenție atipică. Totul a început cu apelul unei ploieștence. Aceasta le-a cerut ajutorul salvatorilor, după ce a observat, de la fereastră, o pasăre care se zbătea între crengile unui copac.
 
 

"Colegii din dispecerat au tratat cu maximă seriozitate acest apel și au considerat că este o adevărată situație de urgență. Au sfătuit-o pe doamnă să apeleze numărul de urgenţă 112, astfel încât să poată fi trimis un echipaj de intervenție la locul indicat.

Imediat, a fost dată alarma și colegii de la Detașamentul 1 de Pompieri Ploiești au ajuns în cel mai scurt timp la locul intervenţiei, cu o autospecială de salvare de la înălțime. Au identificat pasărea rănită, au recuperat-o și s-au întors la unitate, unde au îngrijit-o cu atenție și compasiune.
 
Colegii noștri din dispecerat au luat legătura cu Primăria Ploiești, apoi cu reprezentanți ai Parcului Bucov, aceștia din urmă fiind cei care vor prelua pasărea și îi vor oferi îngrijirea adecvată.
 
Nu cunoaștem cu exactitate specia din care face parte, însă este posibil să fie vorba despre o coțofană, posibil chiar ocrotită prin lege.
 
{showtime 321}
 
Indiferent de situație, salvarea unui suflet este ceea ce aduce putere și determinare pompierilor, ceea ce îi face să nu simtă dificultatea intervențiilor și să se autodepășească în mod constant.
 
Vă felicităm, dragi colegi!", au transmis reprezentanții ISU Prahova într-o postare pe pagina de Facebook a instituției.
 

Image