Evenimentul The GOAT Gala va avea loc luni, 28 octombrie de la ora 17:00, în Sala Marea Unire a Palatului Culturii din Ploiești.
Concursul de scurtmetraje GOAT (Generating Opportunities for Artistic Talents) este un proiect inițiat de David Luca Moșu, elev la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, în parteneriat cu Fundația Comunitară Prahova. Tinerii cineaşti din întreaga ţară au putut beneficia astfel de o platformă unică de exprimare artistică, având ocazia să abordeze subiecte relevante și de actualitate.
Festivalul a adunat, cu sprijinul Global Vision, peste 60 de echipe de elevi și studenți care au răspuns provocării de a realiza scurtmetraje despre teme importante pentru societatea contemporană, precum consumul de droguri, conservarea patrimoniului cultural, egalitatea de gen și multe altele. Aceste filme reflectă perspectivele și preocupările unei noi generații care își dorește să atragă atenția asupra provocărilor globale prin intermediul artei.
The GOAT Gala va premia excelența în cinematografie prin premii în valoare de 10.000 de lei, oferite cu sprijinul Global Vision, pentru a recunoaște eforturile și creativitatea tinerilor și pentru a le încuraja viitoarele proiecte.
Prima ediţie a Festivalului internaţional de film Quo Vadis are loc la Iaşi, în perioada 7 – 10 noiembrie
Procesul de jurizare a fost încredințat unui juriu format din profesioniști – Antonela Trifu, Adrian Ancuța și Sorin Petculescu – care au evaluat cu atenție toate filmele înscrise, apreciind atât măiestria tehnică, cât și capacitatea de a transmite un mesaj puternic prin cinematografie. Selecția finală pune în valoare dedicarea și originalitatea fiecărui participant.
Publicul este invitat să participe și să susțină tinerii creatori, pentru a descoperi lucrările lor și a se alătura inițiativei de a atrage atenția asupra unor subiecte globale prin artă. Organizatorii promit o seară memorabilă, în care cinematografia și mesajele sociale se îmbină într-o atmosferă inspirațională.