Doi tumuli în care se aflau trei morminte vechi de mii de ani, inclusiv cel al unui copil, au fost găsiți și cercetați de arheologii Muzeului de Istorie Prahova, în ultimele săptămâni, la marginea Ploieștiului. Descoperirea a fost făcută pe un câmp, în apropierea complexului comercial Jumbo – Auchan. Săpăturile au scos la lumină și primul obiect modelat din aur, găsit în zona Ploiești. Acesta datează din epoca bronzului.
Mormintele găsite la marginea Ploieștiului au fost săpate acum câteva milenii, când câmpia din zonă era „un adevărat câmp al morților”, după cum au constatat arheologii. “Sute de movile din pământ (denumite tumuli), au fost ridicate de către comunitățile umane aflate la începutul epocii bronzului. Tumulii sunt monumente funerare construite din pământ în care erau îngropați oamenii acum aproape cinci milenii, după un ritual specific comunităților umane din epoca bronzului. În secolele recente aceste câmpii au fost exploatate agricol, iar în prezent devin terenuri deschise investițiilor industriale sau imobiliare”, spun aceștia, explicând de ce tot mai multe astfel de descoperiri au avut loc în ultima vreme.
{showtime 32}Cea mai recentă, pe raza localității Blejoi, a permis cercetarea arheologică a trei morminte în care nu au fost găsite doar oseminte, ci și obiecte vechi de mii de ani. “În săptămânile trecute o echipă de arheologi de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, condusă de cercetătorul dr. Alin Frînculeasa, a realizat săpături arheologice preventive în localitatea Blejoi, în apropierea zonei comerciale Jumbo-Auchan. Au fost cercetați doi tumuli din epoca bronzului și au fost descoperite trei morminte, unul în prima movilă, alte două în cea de-a doua. În prima movilă a fost descoperit un mormânt atribuit unui adult de sex masculin. În cea de-a doua movilă, care avea înălțimea de circa 1 metru și diametrul de 30 metri, în primul mormânt de copil au fost descoperite un inel de bulcă din aur și un bulgăre de ocru roșu, o vopsea naturală, simbol al puterii și vitalității. Este prima piesă modelată din aur descoperită în tumulii din apropierea orașului Ploiești. În al doilea mormânt au fost descoperite resturile a doi indivizi, dintre care unul era copil și celălalt un adult, ale cărui oase fuseseră strânse într-o latură a gropii pentru a face loc depunerii copilului înmormântat ulterior. În mormânt au fost descoperite un vas din lut, două mărgele din scoică și urme de cupru”, au relatat reprezentanții Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova