Executivul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale 1/2011, iar actul normativ modifică cadrul legal privind plata şi decontarea transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu. Astfel, este majorată de patru ori suma destinată transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu. Pentru transportul elevilor, va fi asigurată o sumă forfetară lunară de 60 de lei/ lună pentru distanta de până la 3 kilometri, iar pentru distanţele ce depăşesc această valoare, suma de 60 lei/ lună se va suplimenta cu 6 lei/ lună pentru fiecare kilometru.
Potrivit comunicatului de presă al Executivului, citat de news.ro, în cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport.
Citește mai mult pe news.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto ilustrativ, ziare.com