Guvernul a publicat clarificări privind majorările salariale din învățământ stabilite prin OUG de joi

dan carbunaru clarificari oug salarii învățământ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Guvernul a transmis vineri dimineață, prin purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru, clarificări referitoare la ordonanța de urgență adoptată joi de Guvern, privind salariile din învățământ.

“Guvernul României a îndeplinit solicitările reprezentanților sistemului de învățământ privind majorările salariale începând cu data de 1 iunie, data adoptării și publicării în Monitorul Oficial a Ordonanței de Urgență 53/1 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat.

Prin acest act normativ, au fost acordate majorări salariale de 1.000 lei brut/lună personalului didactic și didactic auxiliar, respectiv de 400 de lei brut/lună pentru personalul nedidactic.

Pentru a oferi garanțiile solicitate de reprezentanții federațiilor sindicatelor din învățământ privind includerea referinței din grila de salarizare a viitoarei legi a salarizării pentru debutant sau asistent universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie, Executivul și-a asumat acest angajament, care a fost inclus în formatul obligatoriu pentru orice act normativ,  respectiv în  Nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență 53/1 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat”, a transmis Dan Cărbunaru.

Potrivit prevederilor din Secțiunea 4.8. a documentului guvernamental, “de majorările salariale prevăzute în prezenta ordonanță de urgență beneficiază personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior.

În contextul în care România are obligația să respecte jaloanele impuse prin PNRR și având în vedere situația excepțională care a impus adoptarea prezentei ordonanțe de urgență, în urma negocierilor desfășurate între reprezentanții Guvernului și liderii federațiilor sindicale care au declanșat greva generală la nivelul sistemului național de învățământ, pentru a putea asigura deblocarea sistemului de învățământ și respectarea dreptului la educație pentru 3 milioane de elevi, în urma negocierilor Guvern-Federații sindicale, s-a convenit asupra faptului că majorarea salarială acordată reprezintă un avans din creșterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024.

De asemenea, s-a convenit asupra faptului că, în noua lege a salarizării, salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează:

  1. 40% în primul an
  2. 30% în al doilea an
  3. 30% în al treilea an”.

Dan Cărbunaru a mai subliniat că “premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus ministrului Muncii, Marius Budăi, inițiatorul OUG 53/2023, să continue implementarea angajamentelor asumate în acest format, definitivând grilele bazate pe aceste repere prin dialog cu reprezentanții din sistemul educației.

Așa cum și-au asumat liderii Coaliției, ministerul Muncii va finaliza  legea nouă a salarizării până la 1 septembrie a.c., iar Guvernul o va trimite în Parlament  pentru a intra în vigoare din 1 ianuarie 2024.

Garanțiile privind implementarea noii grile în condițiile demarate deja prin majorările aprobate la 1 iunie pentru întreg personalul din învățământ sunt întărite de dialogul purtat la cel mai înalt nivel și de formatul de negociere care a inclus permanent liderii coaliției de guvernare”.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image