Guvernul Ciucă se pregătește să renunțe la plafonul de 400 de lei/ metru cub de lemne de foc, impus prin OUG la începutul lunii octombrie.
Potrivit unor surse guvernamentale citate de stiripesurse.ro, plafonul de preț impus în piață va fi înlocuit cu o nouă schemă de compensare pentru gospodăriile care se încălzesc cu lemne de foc. De asemenea, noua OUG ar urma să introducă și interdicția exportului de lemne de foc.
Guvernul a aprobat pe 5 octombrie plafonarea la 400 lei a preţului pe metrul cub de lemn de foc. „În urma discuţiilor din coaliţie şi deciziei cu privire la plafonarea preţului, astăzi am aprobat această ordonanţă de urgenţă prin care preţul la lemnul de foc, tocătură provenită din lemn, rumeguş şi restul de lemn se stabileşte la 400 lei pe metrul cub cu TVA inclus, respectiv la brichete de lemn se stabileşte un preţ maxim de 1.500 lei pe tonă cu TVA inclus şi la pelete (…) este maxim 2.000 lei pe tonă cu TVA inclus”, afirma ministrul mediului la momentul respectiv.
Plafonarea prețurilor urma să fie valabilă până la finele lunii martie, anul viitor. Peste trei milioane de familii din țară se încălzesc acum cu lemne de foc, brichete și peleți.
Plafonarea lemnului de foc la 400 de lei metrul cub ar fi provocat haos pe piață. Comercianții refuză să mai vândă, susțicând că pierd bani dacă vând la prețul impus de stat.
Potrivit sursei citate, Asociația industriei lemnului Prolemn susține că rezolvarea crizei depinde de două soluții: Acordarea unui sprijin real pentru consumatori, prin intermediul unor tichete valorice și reducerea TVA la 5% pentru întreaga gamă de produse destinate încălzirii.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!