Încă două zile cu vreme severă. Codul galben vizează mai bine de jumătate din țară

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că joi dimineață, la ora 4.00, va intra în vigoare o atenționare cod galben, valabilă în 24 de județe. Sunt anunțate cantități importante de precipitații fie sub formă de ninsori, fie lapoviță sau ploi. De asemenea, situația va fi complicată și din cauza vântului puternic.

În zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor fi precipitații abundente, astfel încât  se vor acumula cantități în general de 25…50 l/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare mai ales la altitudini de peste 1500 m, unde și vântul va avea intensificări cu rafale de 60…80 km/h, viscolind și troienind zăpada, anunță ANM. La altitudini mai joase, precipitațiile vor fi în special sub formă de ploaie și lapoviță, favorizând topirea stratului de zăpadă.

În județele Bacău, Neamț, Iași, Suceava, Botoșani și în zona Carpaților Orientali vor fi perioade în care va ninge, local însemnat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă consistent. Asta în timp ce în județele Vaslui și Vrancea vor fi precipitații mixte ce vor favoriza formarea poleiului. Local și temporar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40...55 km/h și peste 70 km/h la munte, viscolind și spulberând zăpada.

Meteorologii mai precizează că, temporar, vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie în regiunile sudice și sud-estice, unde se vor acumula cantități de apă cuprinse în general între 10 și 25 l/mp. În nordul și vestul Olteniei, precum și în nordul Munteniei acestea vor fi de 25…50 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă, în special în zona deluroasă a Olteniei. În centrul și nord-estul Munteniei și în sud-estul Moldovei vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 50...70 km/h și se va semnala polei.

Atenționarea rămâne valabilă până vineri, la ora 14.00, dar ANM precizează că, în restul teritoriului, trecător și pe arii restrânse, se va depune polei și se vor semnala intensificări ale vântului, iar precipitații, local însemnate cantitativ în jumătatea de sud a țării, vor fi și în zilele de la sfârșitul săptămânii.

 

 

 

 

Image