Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat vineri, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, că prin bugetul de stat pentru anul 2014 se încearcă reducerea CAS cu trei puncte procentuale, precizând că în rest taxele sunt “foarte mici”. “Încercăm, în bugetul pe care îl construim pentru anul 2014, să reducem CAS cu trei puncte procentuale. Eu cred că în rest taxele sunt foarte mici în România, poate cele mai mici din Europa”, a declarat Mariana Câmpeanu, potrivit Mediafax.
Premierul Victor Ponta declara, în 16 septembrie, că dacă ar fi pus să aleagă o măsură fiscală pentru anul viitor, ar opta pentru reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, faţă de majorarea salariilor sau reducerea TVA, deoarece nivelul acestor contribuţii este foarte înalt. El a adăugat că o decizie se va lua pe măsură ce vor creşte încasările la buget, iar principala “speranţă” în această privinţă o constituie reorganizarea ANAF, cu Direcţia Antifraudă.