Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat duminică alarmat de decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a pune în alertă "forţele de descurajare" ale armatei ruse, care pot include şi o componentă nucleară, transmite AGERPRES citând dpa.
Potrivit sursei citate, într-un interviu acordat duminică postului BBC, Stoltenberg a apreciat că anunţul făcut de Putin dovedeşte cât de "gravă" este confruntarea pe tema invadării Ucrainei de către Rusia.
Într-o intervenţie separată la postul de televiziune CNN, Stoltenberg a denunţat "o retorică periculoasă" şi un "comportament iresponsabil".
"Aceasta este o retorică periculoasă. Acesta este un comportament iresponsabil. Şi, desigur, când combini această retorică cu ceea ce face (Rusia) pe teren în Ucraina - poartă un război împotriva unei naţiuni independente, suverane, declanşează o invazie masivă asupra Ucrainei - situaţia devine şi mai gravă", a apreciat Stoltenberg la programul "State of the Union" de pe CNN, potrivit sursei citate.
Foto Digi24.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!