La Ploiești se vor îndeplini, în următoarele zile, condițiile legale pentru începerea sezonului de încălzire

încălzire prognoza
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Vremea parcă vrea să-i necăjească și mai mult pe ploieșteni. Prognoza meteo arată că, în scurt timp, în zonă vor fi îndeplinite condițiile pentru începerea sezonului de încălzire. Temperaturile scad pe timpul nopții sub 10 grade Celsius.

 

Informațiile publicate pe aplicațiile de specialitate arată că la Ploiești se vor înregistra sub 10 grade Celsius în această noapte, dar minime de 5-7 grade Celsius sunt prognozate și pentru toată săptămâna viitoare. 

Potrivit legii, “începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20,00-6,00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10º C sau mai mici, iar oprirea încălzirii se va face după 3 zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depășește +10º C, între orele 20,00-6,00”.

În acest timp, în municipiu nu poate fi asigurată nici apa caldă, așa că de încălzire în sistem centralizat nu poate fi vorba.

Criza termoficării afectează peste 50.000 de apartamente și aproape jumătate din populația municipiului.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image