Limita de viteză pe drumurile expres din România a fost majorată

Limita de viteză pe drumurile expres din România a fost majorată
(Foto: Arhiva Telegrama)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Limita de viteză pe drumurile expres din România a fost majorată, de la 100 la 120 de kilometri pe oră, conform unei modificări legislative aprobate în Parlament şi care urmează să ajungă la promulgare.

Proiectul a fost aprobat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Acesta prevede o diferenţiere între drumurile expres şi cele naţionale. Practic, în urma acestei măsuri, limita de viteză pe drumurile expres a fost stabilită la 120 de kilometri la oră.

A fost majorată limita de viteză pe drumurile expres

Va exista o diferenţiere şi în privinţa regimului de circulaţie, transmite Antena 3. Astfel, pe drumurile expres va fi interzisă circulația pietonilor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depășite, fară autorizație specială de transport eliberată de administratorul drumului public, conform reglementărilor în vigoare, a vehiculelor cu tracțiune animală, a animalelor, a vehiculelor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor, trotinetelor electrice si mopedelor, a tractoarelor agricole sau forestiere și a mașinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum si a vehiculelor care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot depăși viteza de 50 km/h.

Proiectul, depus în octombrie 2021, modifică OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Cătălin Drulă, fostul ministru al Transporturilor, iniţiator al proiectului, a lăudat votul, arătând că această modificare a dusă la limita de viteză de pe drumurile expres reprezintă o veste "extraordinară pentru infrastructura din România". "Adoptarea legii a venit fix la timp pentru că, săptămâna viitoare, vor fi dați în circulație primii kilometri de drum expres din România. E vorba de un lot de 18km din DEx12 Craiova - Pitești, ce reprezintă varianta de ocolire a orașului Balș. Deși e o mică întârziere pe acest Tronson 2 - calendarul discutat de mine anul trecut prevedea deschiderea întregului tronson de 40km Balș - Slatina până în Paște - deschiderea chiar și parțială este o gură de oxigen pentru traficul din zonă. Mă bucur că, prin ridicarea limitei de viteză pe drumurile expres, DEx12 nu va deveni o capcană de amenzi. Diferențele de construcție dintre un drum expres și o autostradă sunt minore, iar viteza de proiectare a unui DX este chiar 120 km/h. Ambele au 4 benzi de circulație, sensuri separate fizic cu parapete, garduri de protecție și noduri denivelate", a afirmat Cătălin Drulă.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image