Guvernul va prelungi, vineri, limitarea adaosului comercial pentru alimente de bază cu trei luni, iar lista va fi extinsă cu şapte produse, a anunţat premierul Marcel Ciolacu.
"Adoptăm astăzi o măsură prin care continuăm protejarea puterii de cumpărare a românilor, mai ales în perioada de iarnă, când cheltuielile sunt mai mari. Prelungim limitarea adaosului comercial pentru alimente de bază cu încă trei luni şi extindem această măsură cu încă un număr de categorii de produse, de la 14 la 21. Datele de la INS ne arată că măsura a avut efectele aşteptate. Am oprit creşterea excesivă a preţurilor pentru alimente, iar pentru multe din produsele incluse în listă la raft se constată scăderi substanţiale de preţ. De aceea, avem toate motivele să continuăm această măsură care protejează în special familiile cu venituri mici şi medii", a afirmat premierul, în debutul şedinţei de Guvern, potrivit AGERPRES.
El a menţionat că va fi introdusă şi o limită de maximum 5% a adaosului comercial pentru ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui şi carne de vită care sunt importante vrac şi care nu sunt procesate în România.
Conform proiectului de ordonanţă de urgenţă, urmează să fie prelungită cu 90 de zile măsura, cu caracter temporar, de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare. Lista produselor cu adaos comercial plafonat se va extinde cu următoarele: orez - bob rotund, cu gramaj cuprins între 0,5 - 1,5 kg, cozonac, bulion de roşii, smântână12% grăsime, margarină, drojdie, pere, usturoi, carne tocată.
Pentru produsele agricole şi alimentare care intră pe teritoriul României şi nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare cota de adaos comercial va fi de maximum 5% faţă de preţul de achiziţie la care se adaugă cheltuielile directe şi indirecte prevăzute de Ordinul ministrului Finanţelor publice nr. 1.826 din 22 decembrie 2003. Produsele agricole şi alimentare care fac obiectul acestei măsuri sunt: ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui, carne de vită, pentru cantităţi de produs ambalat mai mari de 5 kg, respectiv 5 litri.