Ministerul Afacerilor Externe a transmis, vineri, la un an de la începutul războiului din Ucraina, că România ”va continua să acorde sprijin consistent şi multidimensional, atât timp cât va fi necesar ca Ucraina să câştige acest război”.
Potrivit MAE un stat ucrainean suveran şi independent, cu integritate teritorială restabilită, stabil, prosper, democratic şi ferm ancorat pe o orbită europeană şi euroatlantică este în interesul naţional al României şi rămâne o prioritate pentru acţiunea diplomatică a ţării noastre. ”Sprijinul acordat Ucrainei înseamnă sprijin pentru securitatea României şi a cetăţenilor români”, a precizat MAE într-un comunicat de presă.
“Ministerul Afacerilor Externe marchează astăzi, 24 februarie 2023, un an de la declanșarea de către Federația Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, un act ilegal, premeditat și ilegitim care reprezintă un atac nu doar împotriva suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, respectiv împotriva parametrilor esențiali ai arhitecturii euroatlantice de securitate, ci și o încălcare flagrantă a dreptului internațional, inclusiv a Cartei Organizației Națiunilor Unite, precum și a principiilor fundamentale ale ordinii internaționale bazată pe reguli.
Pentru a marca acest moment, Ministerul Afacerilor Externe arborează, în data de 24 februarie 2023, drapelul ucrainean în fața sediului central, urmat de iluminarea sediului central al MAE, în cursul serii, în culorile drapelului ucrainean. De asemenea, Misiunile Diplomatice și Oficiile Consulare ale României în străinătate vor duce mai departe mesajul de solidaritate al României și se vor racorda la inițiativele europene pe plan local.
Invazia militară fără precedent, lansată la 24 februarie 2022, a declanșat cea mai gravă criză de securitate și umanitară din Europa de la încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale. În acest context comemorativ, România continuă să își exprime, prin poziționări și prin fapte, întreaga compasiune și solidaritate cu Ucraina și cu poporul ucrainean. România deplânge pierderile de vieți omenești, printre care s-au numărat numeroși civili, precum și faptul că milioane de cetățeni ucraineni au fost nevoiți să își părăsească locuințele și, în foarte multe situații, țara, pentru a se refugia din fața ororilor războiului. Mai mult, agresorul rus a procedat la transferuri și deportări ilegale ale populației civile ucrainene, inclusiv a copiilor, din regiunile ucrainene ilegal ocupate de către Federația Rusă.
În aceste momente de grea cumpănă pentru continentul european, este important să reafirmăm solidaritatea și sprijinul neclintit al întregii comunități internaționale pentru Ucraina. Federația Rusă trebuie să priceapă, fără echivoc, că, atât timp cât va continua să utilizeze forța pentru a-și impune voința pe scena internațională, comunitatea internațională își va menține unitatea în izolarea acesteia la nivel multilateral. Atacurile armate ruse în Ucraina nu-și vor atinge scopul real, acela de a destabiliza întreaga noastră arhitectură de securitate și sistemul de valori democratice, căci acest război ne-a unit mai mult ca oricând în susținerea țării vecine și în apărarea spațiului euroatlantic de securitate și valori.
Cu alte cuvinte, experiența acestor tragice 12 luni a arătat că intensificarea acțiunilor militare ruse și escaladarea de către Rusia a cursului războiului de cucerire pe care îl derulează în Ucraina au avut drept rezultat consolidarea unității și solidarității internaționale. Alături de Ucraina stau astăzi toți membrii comunității internaționale care cred în valorile libertății, demnității, în principiile fundamentale ale dreptului internațional, în ordinea internațională bazată pe reguli și într-un viitor în care recurgerea la forță în relațiile dintre state este pe deplin eliminată. Pe măsură ce agresiunea militară rusă în Ucraina s-a prelungit, capacitatea comunității internaționale de a răspunde la provocările astfel generate a fost pusă la încercare, însă România a rămas fermă în poziția sa solidară, iar pe viitor își va intensifica sprijinul multidimensional și cuprinzător și va continua să acționeze cu hotărâre, alături de comunitatea internațională, pentru Ucraina și poporul ucrainean.
Din prima zi a agresiunii, am acordat asistență cuprinzătoare refugiaților ucraineni. Menționăm, cu titlu exemplificativ, înființarea de tabere mobile, acordarea de acces gratuit la serviciile medicale, la învățământ și pe piața muncii pentru cetățenii ucraineni sosiți în țara noastră. Cei peste 3,6 milioane de refugiați ucraineni care au intrat în aceste 12 luni în România, dintre care peste 112.000 au decis să rămână în țara noastră, au fost bine primiți și integrați în societatea din România. Planul Național de Măsuri de Integrare a refugiaților ucraineni în România, lansat la data de 26 iulie 2022, demonstrează abordarea pe termen lung a autorităților din România în elaborarea de politici publice care să permită integrarea refugiaților din Ucraina, care, fugind din calea războiului, au nevoie în continuare de siguranța pe care le-o putem oferi.
În același timp, autoritățile române au răspuns cu promptitudine la solicitările primite de la autoritățile ucrainene în ceea ce privește acordarea de asistență umanitară de urgență. Au fost livrate, în mai multe rânduri, combustibil, medicamente, alimente sau ambulanțe, în sprijinul oamenilor pentru care viața nu va mai arăta niciodată la fel. Hub-ul internațional umanitar operaționalizat la Suceava, la 9 martie 2022, a facilitat distribuirea a 74 de convoaie de ajutoare umanitare în Ucraina din state precum Italia, Franța, Bulgaria, Austria, Slovenia, Cipru, Grecia, Germania sau Republica Macedonia de Nord. Nu a existat stat democratic care să nu fi fost profund marcat de drama cetățenilor ucraineni, iar o parte dintre acestea au ales România pentru a-și canaliza eforturile de sprijin.
Totodată, în contextul atacurilor aeriene repetate ale forțelor armate ruse asupra infrastructurii energetice critice a Ucrainei, care au lăsat populația civilă în frig și întuneric, la inițiativa autorităților române de la nivel central și local, precum și a asociațiilor neguvernamentale sau a simplilor cetățeni, au fost transmise către Ucraina bunuri de primă necesitate, inclusiv generatoare. Doar prin hub-ul umanitar de la Suceava au ajuns în Ucraina 40 de generatoare achiziționate de România cu fonduri europene, precum și alte zeci de generatoare oferite de Guvern și autorități locale din țara noastră.
Privind către viitor, dar și în vederea contracarării încercărilor Federației Ruse de a submina securitatea energetică în regiunea extinsă a Mării Negre, la inițiativa ministrului afacerilor externe al României Bogdan Aurescu, a fost lansat, la 15 septembrie 2022, la Odesa, formatul trilateral România – Republica Moldova – Ucraina, cu participarea miniștrilor energiei din cele trei state. Discuțiile în formatul menționat au reconfirmat angajamentul ferm al României de a continua să ofere sprijin concret pentru Republica Moldova și Ucraina, pe fondul repercusiunilor generate de criza energetică în regiune. O nouă reuniune în acest format trilateral este preconizată să aibă loc în perioada următoare.
De asemenea, tot în planul diplomației energetice în sprijinul Ucrainei, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat la două reuniuni în format G7+ la nivel de miniștri ai afacerilor externe, în luna ianuarie 2023 (desfășurată în sistem videoconferință) și în luna noiembrie 2022, în marja reuniunii miniștrilor afacerilor externe din statele membre NATO găzduită de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, fiind prima reuniune G7 găzduită de România și prima la care a participat România, prin ministrul afacerilor externe. Acest format și-a dovedit relevanța, în special prin generarea unui schimb constant de informații și coordonarea eforturilor comunității internaționale vizând asigurarea nevoilor în materie de energie ale Ucrainei.
În egală măsură, acțiunile distructive ale forțelor armate ruse în Marea Neagră au avut implicații serioase asupra securității alimentare la nivel global. România a întreprins demersuri sistematice și cuprinzătoare pentru identificarea de soluții practice în privința facilitării transporturilor de cereale către piețele internaționale, inclusiv către regiunile cele mai vulnerabile, în special din „Sudul Global”. Printre măsurile concrete ale României, menționăm creșterea capacității de tranzit la toate punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova, reabilitarea și redeschiderea segmentelor de cale ferată cu ecartament larg de pe teritoriul României, extinderea capacităților de preluare în portul Constanța și în porturile de la Dunărea Maritimă, creșterea capacității de tranzit pe Canalul Sulina, precum și deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei cu Ucraina. Prin redeschiderea punctului de trecere a frontierei de la Vicovu de Sus, la 10 noiembrie 2022, autoritățile române au reconfirmat angajamentul ferm de a identifica soluții practice pentru sprijinirea economiei ucrainene. În următoarele luni, au fost deschise noi puncte de trecere a frontierei la Vadu Vișeului (17 ianuarie 2023) și Racovăț (10 februarie 2023), fiind în derulare lucrări și în cazul altor puncte de trecere a frontierei.
Peste 13 milioane de tone de cereale, produse derivate și oleaginoase din Ucraina au fost exportate în ultimul an prin porturile românești și au ajuns pe piețele internaționale, reprezentând aproximativ jumătate din cantitățile exportate prin culoarele de solidaritate ale Uniunii Europene (EU Solidarity Lanes). Aceste cereale contribuie atât la evitarea unei crize alimentare de proporții globale, cât și la contracararea dezinformării ruse, prin care încearcă în continuare să învinuiască Europa și partenerii pentru înfometarea de care se face vinovată însăși Moscova în statele vulnerabile din „Sudul Global”.
În plan diplomatic, poziția României de condamnare fermă a agresiunii ruse a fost exprimată clar și consecvent în cadrul tuturor formatelor de colaborare multilaterală: ONU, NATO, UE, OSCE, OCDE, Comunitatea Democrațiilor și altele. România, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, a fost parte activă a eforturilor de condamnare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv la nivelul Consiliului de Securitate și al Adunării Generale ale Organizației Națiunilor Unite.
Astfel, România a co-sponsorizat toate cele cinci rezoluții ale Adunării Generale a ONU – cea de-a 11-a sesiune specială de urgență - pe teme legate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. La 23 februarie 2023, alături de alte 74 state membre ONU, România a co-sponsorizat Rezoluția AG ONU intitulată „Principiile unei păci durabile, juste și cuprinzătoare în Ucraina”, care a fost votată de o majoritate largă, de 141 de state membre ONU. Ministrul Bogdan Aurescu, de la sediul ONU din New York, a reafirmat importanța coagulării și eficientizării eforturilor la nivelul ONU pentru coordonarea răspunsului internațional la efectele regionale și cele globale ale războiului din Ucraina: http://www.mae.ro/node/61184.
Totodată, pentru a reduce capacitatea de finanțare a forțelor armate ruse și pentru a spori izolarea acesteia în plan internațional, România a susținut definirea și promovarea de sancțiuni internaționale împotriva Federației Ruse, inclusiv prin contribuții active la conturarea celor nouă pachete de sancțiuni adoptate la nivelul Uniunii Europene, precum și la un viitor al zecelea pachet. Contrar a ceea ce susține narativul oficial rus, sancțiunile produc deja efecte palpabile și durabile, exact în legătură cu scopul pentru care au fost impuse – limitarea capacității Rusiei de a-și finanța mașinăria de război și de a derula o agresiune pe termen lung împotriva Ucrainei.
În paralel, România a militat în mod constant în favoarea folosirii instrumentelor de drept internațional pentru a trage la răspundere Rusia, oficialii ruși și pe toți cei vinovați de încălcările grave ale drepturilor omului și de crimele comise în contextul agresiunii împotriva Ucrainei. Între momentele cele mai semnificative enumerăm: depunerea, la 13 septembrie 2022, a Declarației de Intervenție în procedurile inițiate de Ucraina contra Federației Ruse la Curtea Internațională de Justiție (CIJ); depunerea, la 16 septembrie, la Grefa Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), a cererii de intervenție a României în favoarea Ucrainei, în cauza introdusă de acest stat împotriva Federației Ruse; sesizarea, în martie 2022, a Curţii Penale Internaţionale (CPI) pentru crime de război comise în Ucraina și sprijinirea cu o contribuție voluntară a biroului Procurorului CPI. Ca expresie a importanței acordate mecanismelor de drept internațional, ministrul Bogdan Aurescu se implică personal, ca Agent al României în procedurile din fața CIJ.
Totodată, România este implicată în efortul internațional de creare a unui mecanism eficient și viabil pentru judecarea persoanelor care au comis crime de agresiune în Ucraina.
Concomitent, România a fost printre cele mai active state în sprijinirea parcursului european al Ucrainei. Considerăm că locul de drept al Ucrainei este în familia europeană. Deciziile Summitului UE-Ucraina de la Kiev, din 3 februarie 2023, au demonstrat din nou angajamentul ferm al UE pentru continuarea sprijinirii Ucrainei. Vom sprijini în continuare Ucraina în implementarea reformelor necesare pentru aderarea la UE, cu împărtășirea experienței și parcursului nostru european.
În același timp, România a susținut în mod transparent și consecvent Politica Ușilor Deschise a NATO și importanța implementării deciziilor Summitului NATO de la București din 2008. Cu ocazia participării ministrului afacerilor externe al Ucrainei la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele aliate NATO (București, 28-29 noiembrie 2022), pe care a găzduit-o ministrul Bogdan Aurescu, a fost reconfirmat, o dată în plus, angajamentul ferm al Aliaților pentru intensificarea sprijinului pentru Ucrainei, în coordonare cu toți partenerii internaționali relevanți. România susține, în continuare, o abordare cât mai ambițioasă la nivel aliat în materie de acordare de sprijin pentru reziliența Ucrainei.
Totodată, la nivelul OCDE, Romania și-a exprimat angajamentul de a contribui, în mod voluntar, cu suma de 50.000 euro, la înființarea unui Birou (Country-Desk) pentru Ucraina, în cadrul Departamentului Economic al OCDE. Activitatea principală a Biroului se va concentra, într-o primă etapă, pe supravegherea macroeconomică a Ucrainei, monitorizarea politicilor structurale și a reformelor, precum și realizarea previziunilor de țară. Ulterior, Biroul va pregăti condițiile pentru realizarea unui Studiu Economic al Ucrainei (OECD Economic Survey of Ukraine).
Dialogul bilateral dintre România și Ucraina a cunoscut o dinamică sporită în cele 12 luni scurse de la începutul agresiunii ruse. Printre cele mai importante acțiuni se înscriu: vizita la Kiev a Președintelui Klaus Iohannis, alături de Președintele Franței, Cancelarul Germaniei şi Prim-ministrul Italiei, din 16 iunie 2022; vizita Prim-Ministrului Nicolae Ciucă la Kiev, la 26 aprilie 2022, alături de Președintele camerei Deputaților Marcel Ciolacu; participarea Prim-ministrului Nicolae Ciucă, alături de omologul ucrainean Denys Shmyhal, la inaugurarea punctului de trecere a frontierei Vicovu de Sus-Krasnoilsk, la 10 noiembrie 2022; întrevederile ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, pe 22 aprilie 2022, respectiv 29 noiembrie 2022 (în marja Reuniunii miniștrilor afacerilor externe din țările aliate NATO), ambele la București, precum și multiplele contacte în marja unor reuniuni multilaterale, respectiv numeroase convorbiri telefonice.
Pe fondul continuării agresiunii ruse, este evident că procesul reconstrucției Ucrainei va fi unul de durată și de o amploare nemaiîntâlnită pe continentul european de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Ucraina va avea nevoie de sprijinul întregii comunități internaționale. România a afirmat de la început că își dorește să fie parte a acestui proces și va rămâne implicată până la sfârșit. Prin sprijinul deja oferit, România joacă deja un rol important pe dimensiunea de pre-reconstrucție. Pe viitor, potențialul economic și industrial național poate transforma România într-o bază de sprijin pentru derularea de proiecte internaționale în procesul de reconstrucție a Ucrainei. Mizele reconstrucției sunt majore pentru Ucraina, inclusiv în ceea ce privește stabilitatea și securitatea pe termen mediu și lung.
Un stat ucrainean suveran și independent, cu integritate teritorială restabilită, stabil, prosper, democratic și ferm ancorat pe o orbită europeană și euroatlantică este în interesul național al României și rămâne o prioritate pentru acțiunea diplomatică a țării noastre. Sprijinul acordat Ucrainei înseamnă sprijin pentru securitatea României și a cetățenilor români.
La un an de la declanșarea agresiunii ruse, România rămâne, la fel ca în prima clipă, alături de Ucraina și poporul ucrainean, și va continua să acorde sprijin consistent și multidimensional, atât timp cât va fi necesar ca Ucraina să câștige acest război.
Slava Ukraini / Glory to Ukraine / Glorie Ucrainei!”