Reprezentanții Consiliului Județean Prahova au confirmat, joi dimineață, vestea decesului lui Sorin Teju, consilier județean liberal și fost deputat de Prahova. Politicianul s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 57 de ani.
“Cu profund regret, anunţăm dispariţia dintre noi a consilierului judeţean SORIN TEJU.
Născut la data de 4 aprilie 1965, în comuna Aluniş, judeţul Prahova, Sorin Teju s-a stins în această dimineaţă (07 iulie 2022), la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Bucureşti, la vârsta de numai 57 de ani.
Absolvent al Facultăţii «Forajul sondelor şi exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi – subingineri» din cadrul IPG Ploieşti (în prezent UPG Ploieşti) şi al Facultăţii de de Drept la Universitatea «George Barițiu» Brașov, a fost deputat în Parlamentul României în legislatura 2012 -2016, fiind ales din partea Partidului Naţional Liberal. În 2020, în urma alegerilor locale, a obţinut un mandat de consilier judeţean.
Era căsătorit şi avea doi copii.
Dumnezeu să-l ierte!”, au transmis reprezentanții CJ Prahova.
Vom reveni cu detalii despre locul unde i se va putea aduce un ultim omagiu şi despre momentul înhumării.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!