Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că, în urma monitorizărilor făcute la nivel naţional de mai multe instituţii, dar şi în urma discuţiilor pe care le-a avut cu omologii săi din Ucraina şi Bulgaria despre dezastrul provocat de ruperea barajului Nova Kahovka din Ucraina, nu există, la acest moment, motive de îngrijorare cu privire la calitatea apei din Marea Neagră.
„Concluzia generală a fost că apa Mării Negre se situează în parametrii normali, în limite normale, fie că discutăm despre indicatori fizico-chimici, fie că discutăm despre încărcătura microbiologică”, afirmă Mircea Fechet.
Potrivit HotNews.ro Ministrul Mediului a declarat, sâmbătă, într-o intervenţie la Digi 24, că în cursul zilei de vineri a convocat la Ministerul Mediului reprezentanţi ai mai multor instituţii pentru a discuta despre monitorizarea calităţii apei Mării Negre.
„Important este că, după ce am ascultat toţi specialiştii, concluzia generală a fost că apa Mării Negre se situează în parametrii normali, în limite normale, fie că discutăm despre indicatori fizico-chimici, fie că discutăm despre încărcătura microbiologică, situaţie care a generat această panică legată de riscul de holeră.
Doamna director al Institutului Naţional pentru Sănătate Publică m-a asigurat că INSP-ul prelevează zilnic mostre de apă, ei testează nu doar pentru holeră, ci şi pentru alţi germeni patogeni cum ar fi E-coli şi aşa mai departe.
Până acum nu există niciun motiv de îngrijorare. Am evaluat, împreună cu specialiştii, imaginile satelitare pentru ca să reuşim să avem o previziune a evoluţiei încărcării Niprului, pentru că de la gura de vărsare a Niprului până la apele teritoriale româneşti, deşi este o distanţă mare, trebuie să monitorizăm şi acest lucru în mod constant. Concluzia tuturor, astăzi, este că nu avem niciun pericol”, a declarat Mircea Fechet. Acesta a precizat că monitorizarea calităţii apei Mării Negre va continua.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto HotNews.ro.