Cetăţenii şi reprezentanţii magazinelor pot transmite reclamaţii, sugestii şi observaţii despre funcţionarea Sistemului Garanţie-Returnare (SGR) direct prin aplicaţia WhatsApp, iar eu voi vedea în timp real atât mesajele primite, cât şi modul în care se rezolvă plângerile, a anunţat, luni, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, într-o postare video publicată pe propria pagină de socializare.
"Important este că, începând de miercurea trecută, avem un număr de telefon, Hotline cum îi mai spunem noi, unde orice cetăţean şi chiar şi magazinele au dreptul şi au posibilitatea, prin intermediul aplicaţiei WhatsApp, să ne aducă la cunoştinţă nouă, celor de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, disfuncţionalităţi ale sistemului: că un comerciant refuză să plătească garanţia, că alt comerciant are RVM-ul blocat, că poate că cei de la RetuRO întârzie să debaraseze un magazin mai mic sau mai mare. Toate aceste lucruri vrem să le ştim pentru a le rezolva cât de repede. Un lucru în plus pe care vreau să-l precizez este acela că i-am rugat pe colegii mei de la minister să-mi pună la mine în birou unul dintre terminalele de WhatsApp, pentru a vedea şi eu în timp real cum se rezolvă toate aceste plângeri şi mai ales ce mai spun românii despre SGR. Mă bucur foarte mult că românii aleg şi această cale de a comunica cu noi. Văd că acest număr de telefon, dacă mă uit la numărul de mesaje, e din ce în ce mai popular şi încurajez pe toată lumea să-l folosească. Vreau să vă asigur că facem toate eforturile ca SGR să funcţioneze din ce în ce mai bine şi, spun eu, acesta funcţionează din ce în ce mai bine de la o zi la alta", a spus Fechet, pe Facebook, potrivit AGERPRES.
Începând de joi, 22 august, cetăţenii care se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte funcţionarea SGR pot trimite reclamaţii la numărul de telefon 0726.715.142, direct pe WhatsApp.
"Cred că cel mai bun mod prin care facem România mai curată în fiecare zi este folosindu-ne de Sistemul Garanţie-Returnare. Din acest motiv, încercăm ori de câte ori avem ocazia să ne asigurăm că toată lumea ştie ce are de făcut şi mai ales de faptul că cetăţenii, românii sunt trataţi cu respect şi cu respectarea legii. În weekend am fost la Centrul de sortare şi de numărare din judeţul Bacău, de la mine de acasă. Am văzut acolo zeci de camioane. Unele descărcau, altele încărcau materie primă care ajunge mai departe la fabricile de reciclare. Zeci de oameni lucrează şi ziua şi noaptea, pentru că se lucrează în trei schimburi. Asta şi pentru că românii reciclează, românii înţeleg importanţa SGR-ului. Românii sunt cea mai importantă verigă în tot acest proces, care pleacă de la producător, trece pe la distribuitor, la magazin, la cetăţean şi înapoi la punctele de colectare", a susţinut ministrul de resort.
Românii vor găsi la raft produse în ambalaje non-SGR, fără garanția de 50 de bani, până la sfârșitul acestui an
Foto Antena3 CNN