Reunit vineri, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a impus restricţii de deplasare, similare celor din perioada stării de urgenţă, din primăvara lui 2020, în trei localităţi din Prahova.
Hotărârea nr. 73/2021 se aplică începând din 25 septembrie, a anunţat Prefectura Prahova într-un comunicat de presă transmis vineri. Restricţiile nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic sau a certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19, a mai detaliat Prefectura Prahova.
În comuna Gura Vadului, unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5 cazuri la mia de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20.00-5.00, pe parcursul întregii săptămâni, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.
Restricţii doar în weekend pentru Slănic şi Brebu
Pentru orașul Slănic și comuna Brebu, unde rata de infectare e între 6 şi 7,5, se aplică aceeaşi interdicţie, însă doar pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, tot în intervalul orar 20.00-5.00.
Măsurile prevăzute nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 5,5/1.000 de locuitori.
A revenit declaraţia pe propria răspundere
"Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil", mai anunţă Prefectura Prahova.
"Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, cetățenii sunt obligați să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate,o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura", se mai specifică în acelaşi comunicat.