Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, nu mai poate profesa. Acesta a primit interdicție din partea procurorilor. Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de luare de mită. „Nu am emoţii, am adevărul de partea mea, merg cu inima deschisă”, a declarat Tătaru, fost preşedinte PNL Vaslui, înaintea intrării în sediul instituţiei. Nelu Tătaru a fost pus sub control judiciar şi are interdicţia de a-şi exercita profesia.
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită, a fost pus sub control judiciar şi are interdicţia de a-şi exercita profesia
Avocata sa, Sandra Grădinaru, a declarat că, în opinia sa, măsura este nelegală.
"A fost pus sub control judiciar şi i s-a interzis dreptul de a profesa. Considerăm măsura nelegală”, a spus avocata potrivit stiripesurse.ro.
Tătaru a ajuns la DNA Iaşi însoţit de avocaţi, declarând, înaintea intrării în sediul instituţiei, că nu are emoţii şi că merge "cu inima deschisă" în faţa anchetatorilor.
„Nu am emoţii, ştiu că am adevărul de partea mea şi merg cu inima deschisă", a spus fostul ministru al Sănătăţii şi fost preşedinte al PNL Vaslui.
Procurorii DNA l-au pus sub urmărire penală, luna trecută, pe Nelu Tătaru, într-un dosar în care este acuzat că ar fi luat mită, în calitate de medic, bani şi alimente, sumele variind între 100 şi 500 de lei.
Fostul ministru al Sănătăţii s-a declarat nevinovat şi a spus că nu a condiţionat niciodată actul medical.
În 14 octombrie, Comisia juridică din Camera Deputaţilor a admis, în unanimitate, cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru, acuzat de DNA de luare de mită. Acesta a participat la şedinţa comisiei, împreună cu avocata sa. În aceeaşi zi, plenul Camerei Deputaţilor a votat, cu 177 de voturi pentru, 12 voturi contra şi o abţinere, cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru.
Înaintea audierii în Comisia Juridică, fostul ministru al Sănătăţii a declarat că nu a primit niciun ban şi nu a atins niciun ban.
Comisia juridică din Camera Deputaţilor, raport de admitere pe cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru