Fostul șef al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu a relatat, după cutremurele care au lovit Turcia și Siria, una dintre poveștile dramatice care se scriu în aceste zile. Este trăită de un cunoscut de-al său, un om de afaceri turc care își făcuse un rost în țara noastră. Ziua de ieri i-a schimbat radical viața, întreaga sa familie fiind, în prezent, îngropată sub dărâmături.
Berceanu taxează deopotrivă indiferența autorităților române și a oamenilor de rând față de posibilitatea ca un asemenea dezastru să lovească și țara noastră. Asta deși toate studiile arată că vor fi mii de morți în cazul în care România se va produce un cutremur puternic.
“Prietenul meu, vecin, s-a dus să sape după întreaga sa familie. E turc şi tocmai s-a căsătorit. Se ocupă cu cometul. Aduce legume din Turcia. Şi-a construit afacerea de la zero, în România. Până azi avea o viaţă liniştită, o familie înfloritoare. Acum este în drum spre familia sa, prinsă în întregime sub dărâmături. Nimic din milioanele de euro sau orice altceva material nu mai contează pentru el. Şi-a închis telefonul pentru că nu mai are cine să-l sune şi s-a dus să sape cu mâinile goale, după întreaga sa familie, fraţi, soţie, părinţi.
Ştiu! Pentru noi este imposibilă o asemenea tragedie pentru că trăim în Grădina Maicii Domnului unde nu e nevoie de evaluarea stării blocurilor, de spitale modulare, de simulări de prim ajutor post cataclism. Suntem în Paradis, unde nici câinii nu te ating, ar fi zis şi Ana acum un an. Şi totuşi nenorocirile astea se întâmplă în jurul meu, al tău, în jurul nostru. Oare atât de proşti şi orbi şi resemnaţi am devenit. Aşteptam dezastrul cu zâmbetul pe buze?
Oare la ce «Dumnezeu» cu doctorat trebuie să ne rugăm pentru ca să avem nişte puncte accesibile de prim ajutor post seism. Şi dacă ele există, unde Doamne sunt? Există panotaj publicitar stradal care să ne spună că avem un astfel de punc în parcarea supermarketului, în parc, lângă staţia de metrou?
Există autocolante la intrarea în bloc care să ne spună că atunci când ai sute sau mii de victime rănite uşor poţi merge într-un anumit loc din apropiere, în curtea primăriei, a unei şcoli, a dispensarului, oriunde unde cineva te poate ajuta?
Să nu ceri autorităţilor să facă centre de prim ajutor, să le doteze şi să facă cunoscută existenţa lor, în locaţii uşor accesibile, e prostie pură. Şi e prostia unui popor, nu e pe persoana fizică, deci nu e vorba despre tine. Tu poţi sta liniştit, iar la un cutremur ai grijă să te resemnezi repede, că a fost voia Domnului.
În 1977 am avut noroc. Casa de pe Calea Grivitei, acolo unde sunt azi peroanele 7-14, n-a picat toată imediat, dar a fost demolată după cutremur fiind improprie pentru locuit. Alţii n-au fost aşa de norocoşi.
Poza e de pe Reuters, azi din Turcia, oricând şi de la noi”, a scris Berceanu pe pagina sa de Facebook.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: Reuters/Profimedia Images via Facebook/ Octavian Berceanu