Polițele RCA, OBLIGATORII și pentru autovehiculele care nu circulă. De ce trebuie asigurate rablele abandonate

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Asigurarea RCA este obligatorie pentru toate autovehiculele înmatriculate, inclusiv pentru cele care nu sunt folosite, iar șoferii riscă amenzi de până la 2.000 de lei dacă nu respectă aceste prevederi.

Potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), persoanele care au în posesie autovehicule înmatriculate trebuie să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente. Mai exact, dacă este vorba despre un autoturism nefolosit/abandonat, există riscul ca acesta să ia foc sau plece de pe loc dacă nu este parcat corespunzător, avariind alte autoturisme. Cu alte cuvinte, şi aceste autovehicule trebuie asigurate în mod obligatoriu, scrie Adevarul.

Prin transpunerea directivelor europene în Legea 136/1995, cu toate modificările şi completările ulterioare, a fost stabilită atât obligaţia încheierii asigurării RCA, cât şi sancţiunile aplicabile la încălcarea acestei obligaţii:

Art. 48. - Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum şi tramvaie au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire şi să menţină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum şi să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.

Art. 64. - Încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare prevăzute la art. 48 şi 56 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării. Constatarea şi aplicarea acestora se fac de către personalul Poliţiei.

Art. 66. - Pentru sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 63 şi 64, plângerile se depun la instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii.

Sursa foto: sansanews.ro

 

 

Image