Prefectul Marius
Sersea, împreună cu şefii Poliţiei, ai Jandarmeriei şi ai ISU au prezentat într-o
conferinţă de presă, măsurile pregătite pentru alegerile parlamentare din 9
decembrie.
Alex Policală
De data aceasta,
spre deosebire de scrutinele precedente, a apărut şi Ordonanţa 67/2012, care
modifică articolul 55 din Legea 35/2008 privind alegerile parlamentare. Astfel,
poliţiştii vor căuta să depisteze cazurile de mită electorală care se pot
petrece pe teritoriul judeţului. Noutatea nu e dată de faptul că aceste fapte
sunt considerate infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoarea de la şase luni la cinci
ani, ci de faptul că se precizează clar care bunuri sunt interzise la oferirea
către alegători de anumiţi candidaţi. „În categoria bunurilor prevazute sunt
incluse şi alimente, băuturi alcoolice sau nealcoolice, produse din tutun ori mărfuri
nealimentare. Nu intră în categoria bunurilor prevazute la alin. (1)
materialele şi obiectele de propagandă electorală, precum afişe, pliante, cărţi
poştale, calendare, caiete, ilustrate, pixuri, brichete, chibrituri, insigne,
ecusoane, dvd-uri, fanioane, steaguri, cărţi, pungi, tricouri, şepci, eşarfe,
fulare, veste, fesuri, mănuşi, pelerine, jachete, inscripţionate cu însemnele
electorale ale formaţiunilor politice sau ale candidaţilor care participă la
alegeri“, se arată în articolul 55 al Ordonanţei.
Deci candidaţii ar
trebui, cel puţin teoretic, să renunţe la tardiţionalel pachete cu peşte
congelat, dar şi la mesele întinse pe la cine ştie ce cârciumi. „Deocamdată
avem mobilizaţi 250 de poliţişti care au rolul de a preveni şi depista astfel
de fapte, urmând ca în ziua scrutinului să fie mobilizate 1.100 de cadre pentru
paza şi supravegherea secţiilor de votare şi nu numai. Referitor la suspciunile
că unii fac campanie electorală pentru anumiţi candidaţi, trebuie să precizez că
fiecare poliţist a fost instruit sub semnătură să nu se implice în campania
electorală, deoarece riscă excluderea din rândul instituţiei şi poate chiar răspunde
penal pentru asra“, a precizat comisarul-şef Viorel Dosaru, şeful IJP Prahova.
Autorităţile
s-au lăudat de incidenţa mică de evenimente electorale din timpul alegerilor
locale şi la referendumul din iulie, comparativ cu alte judeţe precum Dâmboviţa.
De asemenea, deocamdată s-au înregistrat doar trei incidente electorale,
evenimente puţin însemnate, legate de afişarea de bannere.
Aproape toate
efectivele Jandarmeriei şi Grupării Mobile, adică vreo 800 de oameni, vor
asigura, alături de poliţişti şi lucrători ISU, paza secţiilor de votare, în
data de 9 decembrie.