Guvernul a aprobat luni, prin Ordonanță de Urgență, măsuri pentru a crește pragul de venituri de care se ține cont la acordarea unor drepturi de protecție socială. Măsura a fost luată astfel încât pensionarii ale căror pensii sunt majorate, în urma recalculării, să beneficieze în continuare de sprijin.
Guvernul a aprobat luni, prin Ordonanță de Urgență, ca majorarea rezultată în urma procesului de recalculare a pensiilor să nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor la ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi la suplimentul pentru energie. „Această măsură are în vedere sprijinirea pensionarilor care prin recalcularea dreptului de pensie ar fi ieșit de sub incidenta aplicării prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Aceste categorii de persoane sunt într-o situație de vulnerabilitate, iar acest sprijin material este esențial pentru asigurarea unui trai decent”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Actul normativ aprobat de Executiv mai prevede o creștere pentru pragul de venituri valabil în cazul beneficiarilor Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor de la 1.830 lei la 2.020 lei, precum și modificarea limitei veniturilor lunare până la care se acordă sprijinul material reprezentat de tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde. Astfel, limita veniturilor lunare realizate de pensionari și de persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, care au și calitatea de pensionari, crește de la 2.000 lei cât este în prezent, la 2.210 lei.
Majorările propuse iau în calcul rata medie anuală a inflației din anul 2023, comunicată de Institutul Național de Statistică, respectiv 10,4%, menționează Ministerul Muncii.
„Pensionarii care primesc tichete sociale pentru alimente sau masă caldă, medicamente compensate și ajutor pentru încălzire pentru energie, vor beneficia în continuare de aceste măsuri de sprijin și după majorarea pensiilor aplicată începând cu 1 septembrie 2024.
Prin Ordonanța de Urgență, Guvernul a majorat pragul veniturilor obținute de pensionarii care primesc aceste forme de susținere socială pentru ca, după majorarea pensiilor, aceste persoane să le primească și în continuare.
Astfel, pentru beneficiarii tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, limita de venituri a crescut de la 2.000 la 2.210 lei.
Numărul total al persoanelor care beneficiază de aceste tichete în valoare de 50 de euro acordate o dată la două luni se va menține la același nivel cu cel pentru tranșa din luna august 2024. Este vorba despre aproximativ 1,7 milioane de pensionari, persoane cu dizabilități, familii cu un singur părinte.
De asemenea, Guvernul a majorat și plafonul veniturilor din pensii până la care pensionarii pot beneficia de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor. Acesta a crescut de la 1.830 lei la 2020 lei pe lună.
De programul de compensare cu 90% a medicamentelor vor putea beneficia peste 2,3 milioane de pensionari cu pensii de până la 2020 de lei. La fel ca până acum în stabilirea acestui prag nu se iau în calcul eventuale alte venituri obținute de beneficiari, în afara celor din pensii și din indemnizații sociale pentru pensionari.
VIDEO 🎦 86% dintre pensionarii prahoveni au beneficat de majorări în urma procesului de recalculare a pensiilor. Cea mai mare majorare din județ este de 6.569 de lei
Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie (energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi și/sau petrolieri) va fi acordat în continuare tuturor persoanelor care au beneficiat de acest sprijin.
Potrivit Ordonanței adoptate astăzi de Guvern, cuantumul majorat al pensiilor rezultat în urma procesului de recalculare potrivit Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor la ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi la suplimentul pentru energie. Pentru a obține aceste drepturi, pensionarii vor prezenta ultimul talon de pensie emis înainte de recalcularea acestora.
Cea mai mare pensie din sistemul public plătită în România, după recalculare, este de 100.000 de lei
Măsura se va aplica în perioada 1 septembrie 2024 – 15 octombrie 2025”, au explicat și reprezentanții Guvernului, într-un comunicat transmis vineri.