“Radarul pădurilor” a băgat frica în hoții de lemne

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În doar o lună și jumătate de la implementarea sistemului de monitorizare în timp real a transporturilor  de material lemnos se văd, deja, primele dovezi că “Radarul pădurilor” i-a mai descurajat pe cei care făcuseră un mod de trai din tăieri ilegale de arbori și comerț în afara legii, cu material lemnos.

Începând de pe 8 octombrie 2014, în Prahova funcționează, ca de altfel în întreaga țară, un sistem de monitorizare în timp real a transporturilor de material lemnos, implementat în scopul descurajării transportului ilegal de lemne și implicita a tăierilor ilegale de arbori. Deși destul de contestat la acel moment, în contextul în care eficiența sa era serios pusă la îndoială, “Radarul pădurilor” pare că a început să-și demonstreze deja utilitatea. Este prea devreme să vorbim, deocamdată, despre statistici oficiale, dar cei direct implicați în implementarea sistemului spun că rezultatele se văd, deja, cu ochiul liber, rapoartele viitoare urmând să vină doar pentru a confirma cele constatate. “Programul este în vigoare de pe 8 noiembrie și se cunosc, deja, efectele noii legislații. Pe șosea poate vedea oricine că nu mai sunt atâtea mașini cu lemne. Firmele de profil nu mai riscă să facă transporturi ilegale, dat fiind că reglementările în vigoare prevăd și confiscarea mijloacelor de transport”, a exemplificat Valentin Teleanu, directorul tehnic al Direcției Silvice Prahova.

La rândul lor, controalele s-au înmulțit, mai ales că noul sistem permite verificarea mult mai rapidă a unui transport depistat în trafic. “Deși acțiunile sunt mai numeroase, s-a redus semnificativ numărul neregulilor constatate. Asta din ceea ce am observat noi, în timpul controalelor. Probabil după încheierea acestui an vom putea face o comparație exactă, bazată pe cifre”, a arătat directorul instituției, Gabriel Ciomag.

Hotărârea de Guvern care reglementează funcționarea “Radarului pădurilor” prevede înscrierea în sistemul informatic SUMAL a datelor fiecărui transport de lemn ce va putea fi urmărit, astfel, în timp real, până la beneficiarul final. Sistemul eliberează un cod unic care trebuie înscris în avizul de însoţire, iar lipsa documentului atrage, la un eventual control, confiscarea mărfii. Inclusiv la destinație, beneficiarul va trebuie să acceseze sistemul și să verifice dacă transportul recepționat prezintă un aviz valabil, pentru a avea garanția că nu cumpără lemn provenit din tăieri ilegale de arbori.

Oricine poate cere, prin sistemul unic de urgență 112, verificarea legalității unui transport de masă lemnoasă, indicând numărul de înmatriculare al mașinii care îl efectuează.

 

 

Image