Reacția AstraZeneca, după ce mai multe state europene au carantinat loturi de vaccin ale companiei

Reacția AstraZeneca, după ce mai multe state europene au carantinat loturi de vaccin ale companiei
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Reprezentanții AstraZeneca spun, într-un comunicat oficial, că nu există dovada unui risc crescut de embolie pulmonară, tromboză venoasă profundă sau scădere a trombocitelor din cauza vaccinului anti-Covid companiei. Previzările vin în contextul în care în mai multe state europene au fost semnalate probleme după administrarea acestui ser, iar unele loturi au fost carantinate.

Măsura a fost luată inclusiv de România, pentru peste 4.000 de doze.

Totuși, AstraZeneca spune că va reanaliza toate datele de siguranță disponibile. Deja a făcut o revizuire a datelor pe care le are în cazul celor peste 17 milioane de persoane care au fost vaccinate deja în Marea Britanie și Uniunea Europeană. Astfel, specialiștii companiei au ajuns la concluzia că nu există dovezi ale unui risc crescut de tromboze, embolie pulomonară sau trombocitopenie, în cazul niciunei grupe de vârstă, de gen, lot de vaccin sau în vreo țară anume, arată un comunicat al companiei.

Citiți mai multe pe digi24.ro.

 

Sursa foto: picture alliance via dw.com

 

Image