Biserica Ortodoxă Română a reacţionat după ce referendumul constituţional pentru definirea familiei a fost invalidat ca urmare a neatingerii pragului minim de votanţi. Într-un mesaj transmis luni, Patriarhia susţine că se pot desprinde multe învăţături din acest referendum, că instituţia şi-a îndeplinit menirea civică şi că Biserica trebuie să continue să promoveze "familia binecuvântată de Dumnezeu".
Comunicatul, transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române, vorbeşte despre un "succes nedeplin", cu referire la mobilizarea credincioşilor şi la faptul că, din rândul celor care s-au prezentat la urne, procentul celor care au votat pentru redefinirea mai strictă a familiei a fost covârşitor. În acest context, rezultatul votului "cheamă la mai multă speranţă şi lucrare", cred reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române.
"În urma invalidării referendumului din 6-7 octombrie 2018 pentru redefinirea căsătoriei, Patriarhia Română îndeamnă la unitate spirituală şi la apărarea în continuare a familiei binecuvântate de Dumnezeu. Cu prilejul referendumului, Biserica Ortodoxă Română şi-a împlinit misiunea ei civică şi morală în spațiul public, unde a afirmat şi apărat identitatea şi valoarea familiei ca instituţie umană creată şi binecuvântată de Dumnezeu. În acest sens, mulţumim celor aproape patru milioane de cetăţeni români care au răspuns pozitiv prin participarea lor la vot. Atitudinea pe care românii şi-au asumat-o, prin participare la vot sau prin neprezentare la vot, trebuie respectată şi analizată, iar democraţia bazată pe libertatea civică trebuie cultivată mai intens prin informare corectă şi permanentă privind tema dezbătută public", se arată în comunicat.
Reprezentanţii BOR mai spun că această prezenţă la vot poate fi privită şi ca un bun instrument de analiză a societăţii româneşti. Deşi referendumul recent nu a fost validat, totuşi acesta ne-a oferit posibilitatea de a cunoaşte gradul de secularizare al societăţii româneşti de astăzi, precum şi principalele poziţionări din societate privind afirmarea şi apărarea valorilor morale bazate pe credinţa în Dumnezeu şi istoria bimilenară a poporului român. În acest context social, Biserica Ortodoxă Română are datoria de a susţine şi promova în continuare familia binecuvântată de Dumnezeu şi valorile credinţei creştine", se încheie comunicatul Patriarhiei.