Echipajele Serviciului Județean de Ambulanță Prahova au primit, pe parcursul anului trecut, nu mai puțin de 140.371 de solicitări, cifră care reprezintă un record aboslut pentru instituție și o creștere cu aproximativ 30% față de situația de acum 10 ani. În 2010, de exemplu, SAJ Prahova a înregistrat 108.184 de solicitări.
Majoritatea intervențiilor din 2019 au fost, potrivit bilanțului prezentat de reprezentanții instituției, pentru cazuri urgente. Acestea au reprezentat 81% din totalul solicitărilor, în timp ce 12,42% au fost pentru transportul unor pacienți, iar diferența a fost reprezentată de alte categorii de cazuri.
"În anul 2019 s-a asigurat asistenta medicală de urgenţă prespitaliceasca la un număr de 130.746 pacienţi asistaţi, din care 8.622 au fost copii. În privinţa accidentelor rutiere SAJ Prahova a înregistrat un număr de 2.050 intervenţii, acordând asistenta medicală de urgenţă prespitaliceasca la 5.021 persoane implicate. Intervenţii la stopuri cardio-respiratorii: am înregistrat un număr de 1.907 solicitări din care la locul intervenţiei la 539 bolnavi s-au instituit manevre de resuscitare, iar 1.368 au fost găsiţi decedaţi. Din cei 539 bolnavi la care s-au instituit manevre de resuscitare, 186 au fost resuscitaţi şi transportaţi la spital având funcţii vitale prezente", au precizat reprezentanții SAJ Prahova.
Toate aceste rezultate au fost obținute de echipajele Serviciului de Ambulanță Prahova în condițiile în care, din cele 79 de autospeciale funcționale ale instituției, la acest moment, 53 de mașini, adică peste 67%, au o vechime cuprinsă între 7 și 16 ani și peste 500.000 de kilometri rulați.
În 2020, conducerea SAJ și-a propus să solicite Ministerului Sănătății alocarea unor sume pentru pregătirea profesională pentru întreg personalul, continuarea demersurilor în vederea obținerii de fonduri pentru construirea de garaje necesare adăpostirii ambulanțelor din dotare, modernizarea spațiilor de la sediul central, construirea de garaje pentru ambulanțele din substațiile Câmpina și Băicoi, solicitarea de credite bugetare pentru expertizarea clădirii sediului central din Ploiești privind riscul seismic și eventual consolidarea acesteia, construirea unei remize din confecție metalică ușoară și dotarea acesteia cu un elevator de minim 3,5 tone pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă la intervențiile sistemele de frânare, direcție și tren rulare executate în atelierul mecanic al instituției, creșterea numărului personalului operativ, înnoirea parcului de ambulanțe pentru respectarea normativului care prevede să nu fie utilizate autospeciale mai vechi de 6 ani, organizarea dispeceratului comun ISU-Ambulanță într-un spațiu corespunzător, pregătirea profesională a personalului operativ, dar și extinderea activităţii de voluntariat şi participarea la pregătirea populaţiei din județ în privința acordării primului ajutor medical.
De asemenea, reprezentanii instituției speră ca anul acesta să înființeze puncte de lucru și la Puchenii Mari și Valea Călugărească.