Primăria Ploiești a găzduit, miercuri, o întâlnire de lucru între conducerea administrației locale și reprezentanți ai Rompetrol – parte din Grupul KMG International, aceștia din urmă manifestându-și disponibilitatea de a se implica mai mult în proiectele derulate de autoritățile locale.
În cadrul dialogului purtat cu reprezentanții municipalității ploieștene, directorul de dezvoltare corporativă al companiei Rompetrol, Iskander Abdibaitov, a declarat că dorește “să dezvolte parteneriatul cu administrația publică ploieșteană, printr-o implicare activă și consecventă, într-o serie de proiecte desfășurate la nivelul localității noastre. Reprezentantul Rompetrol/ KMG International a punctat că, “prin politicile de responsabilitate socială corporativă derulate, dorește să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităților în care operează, printr-o serie de inițiative în domeniul sănătății, culturii, educației, implicit în protecția mediului”, după cum precizează comunicatul transmis de Primăria Ploiești după întâlnirea de lucru de astăzi.
Proiectele majore ale autorităților locale, prezentate la întâlnirea de miercuri
“Primarul municipiului Ploiești, domnul Andrei Liviu Volosevici, a prezentat, în acest context, amplul proiect al municipalității, ce se dorește a fi dezvoltat în orașul nostru, privind construirea unui Spital Municipal de Urgență, precum și necesitatea modernizării unor obiective din infrastructura urbană și îmbunătățirea calității mediului la nivel local”, a mai transmis Primăria Ploiești.
La întâlnirea de lucru de astăzi au luat parte primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, viceprimarul Daniel Nicodim și administratorul public, Simona Albu, directorul de dezvoltare corporativă al Rompetrol, Iskander Abdibaitov, dar și președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!