Rutele ocolitoare recomandate de Primăria Ploiești, după ce Bulevardul Independenței a fost închis pentru lucrări

Rutele ocolitoare recomandate de Primăria Ploiești, după ce Bulevardul Independenței a fost închis pentru lucrări
Primăria Ploiești amintește rutele ocolitoare disponibile după ce Bulevardul Independenței a fost închis, pentru lucrări, pe tronsonul dintre Gara de Sud și Rondul 1
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Bulevardul Independenței din Ploiești s-a închis complet, în noaptea de luni spre marți, pe tronsonul de la Gara de Sud până la Rondul I, pentru începerea proiectului de modernizare. Primăria a transmis marți un comunicat în care amintește rutele ocolitoare existente.

„Închiderea Bulevardul Independenței, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la Gara Sud Ploiești (parțial) și străzile Ana Ipătescu, respectiv Anul 1848, impune derularea circulației rutiere pe rute ocolitoare. Astfel, pe strada Mihai Eminescu, circulația rutieră se va desfășura în ambele sensuri, pe tronsonul cuprins între strada Traian Vuia și Spitalul de Pediatrie”, arată Primăria Ploiești, într-un comunicat de presă transmis marți.

„Obiectivul de investiții este finanțat prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny», potrivit contractului de finanțare nr. 6429/31.03.2023, încheiat de Municipiul Ploiești cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Închiderea totală a circulației rutiere, pe tronsonul amintit, se impune pentru buna desfășurare a acestei ample investiții, care va permite modernizarea Bulevardului Independenței, importantă arteră de circulație din orașul nostru”, mai menționează Primăria Ploiești în același comunicat.

Pentru circulația dinspre centrul Ploieștiului spre Gara de Sud, șoferii pot folosi strada Bobâlna sau strada Mihai Eminescu, pentru aceasta din urmă având accesul de la Rondul 1 sau din Ana Ipătescu, pentru a ocoli Bulevardul Independenței prin dreapta, respectiv strada Democrației, cu acces din strada Milcov. Ar mai trebui amintit că pe tronsonul respectiv din Ana Ipătescu a fost impus sens unic, dinspre Bobâlna spre Eminescu.

Pentru sensul opus, de la gară spre centru, se poate folosi strada Democrației, cu acces din dreptul Prahova Value Centre.

Image