Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat joi că a modificat regulamentul privind pescuitul sportiv, după ce marţi semnase un ordin care impunea o serie de restricţii pe bălţi. Noile reguli, anunţate joi, elimină o parte din restricţii.
Autorităţile au relaxat regulile pentru cei care vin la pescuit, lăsând în mare măsură responsabilitatea de a face ordine în sarcina administratorilor amenajărilor piscicole. „Pentru că știu că dumneavoastră, dar și cei care ne privesc, aveți cunoștințe despre vechea formă a ordinului, vă spun: S-a scos obligativitatea ca administratorii să impună interzicerea socializării; Administratorii vor permite prezența vizitatorilor în perimetrul locului de pescuit; S-au scos acele articole care se refereau la evitarea socializării cu alți pescari și purtarea măștii până în perimetrul de pescuit; S-a eliminat păstrarea distanței de 1,5 metri între pescarii recreativi; S-a eliminat eliminarea oricărei forme de socializare cu ceilalți pescari”, a spus ministrul Oros, citat de DCNews. „A rămas ca pescarii să aibă obligativitatea de a lăsa perimetrul de pescuit curat și să respecte cu strictețe regulamentul amenajării piscicole, urmând ca cei care gestionează amenajările piscicole să stabilească prin regulament care sunt regulile în interior”, a mai declarat ministrul Agriculturii.
Vechea formă a ordinului
Ordinul de ministru anunţat cu două zile în urmă venea cu reglementări ceva mai stricte pentru pescuitul recreative:
-asigurarea unui flux de deplasare care să respecte distanțarea socială;
-măsurarea temperaturii la intrarea pe baltă;
-asigurarea de măști de protecție și substanțe dezinfectante pentru mâini și echipamentul de pescuit;
-sunt interzise grătarele și consumul de băuturi alcoolice;
-cel mult două persoane pe același stand de pescuit cu o distanță de 10 metri între pescari;
-pontoanele vor fi dezinfectate de administratori;
-pescarii sunt obligați să poarte masca până la locul de pescuit;
-pescarii nu au voie să socializeze între ei.