Revoltă în rândul ploieștenilor care locuiesc în apropierea platformei fostei rafinării Astra. Rafinăria propriu-zisă și-a încetat activitatea de multă vreme, dar mai multe firme încă au puncte de lucru acolo, iar oamenii spun că sunt nevoiți să suporte, zi și noapte, miros greu de produs petrolier. De ani buni aceștia încearcă să atragă atenția autorităților de mediu asupra a ceea ce se întâmplă, dar, spun ei, sesizările le-au fost ignorate: nici protestele de acum câțiva ani, nici repetatele reclamații, nici listele cu semnături nu au fost luate în seamă.
*****************************************************
UPDATE
Reacția APM Prahova, după sesizările ploieștenilor care locuiesc în zona fostei rafinării: „Nu au fost înregistrate depășiri”
*****************************************************
În 2017, un protest al locuitorilor din cartierul ploieștean Mimiu atrăgea atenția opiniei publice asupra condițiilor în care aceștia sunt nevoiți să trăiască.
POLUARE PLOIEŞTI | Oamenii din sudul oraşului se pregătesc de PROTEST, din cauza mirosurilor insuportabile de la rafinăria Astra
„Nu mai putem să lăsăm geamurile deschise, nu mai putem să lăsăm rufele la uscat, sunt nişte mirosuri groaznice. Rafinăria nu mai lucrează, dar sunt câteva firme pe platforma industrială, care au o activitate intensă. Văd că au început să lucreze şi noaptea, probabil de teama unor controale. Acolo se spală vagoane, miroase constant a benzină, a motorină sau a sodă caustică. Mirosul de petrol vine până în casele noastre, mai ales în cazul celor de pe strada Fabricilor, aflată în imediata vecinătate a rafinăriei. Autorităţile de mediu nu îşi fac datoria! Am fost la Garda de Mediu, care a dat vina pe APM, care le-a dat autorizaţia de funcţionare", reclama la vremea respectivă Sorin Doncilă, unul dintre autorii sesizărilor.
Se întâmpla în primăvara lui 2017. De-a lungul vremii, noi sesizări au fost transmise către autoritățile de mediu. Fără niciun rezultat.
Astăzi, după mai bine de șapte ani, situația este neschimbată. Protestul a trecut, alte reclamații au fost făcute către Agenția de Protecția Mediului și Garda de Mediu. Au fost strânse și semnături de la mai multe familii care locuiesc pe strada Fabricilor și care suportă, în permanență, mirosul greu de produs petrolier. Degeaba! „Sunt copii mici, ce facem? Angajăm un avocat în caz că se îmbolnăvesc? Să ne facem dreptate singuri? Si apoi tot împotriva noastră să se întoarcă asta? Rugăm autoritățile care sunt în măsură să vina la fața locului, să constate și să suspende activitatea acestor firme, care practic se află în Cartieru Mimiu”, ne spune un alt ploieștean.
Telegrama a solicitat puncte de vedere din partea Gărzii de Mediu - Comisariatul Județean Prahova și a Agenției de Protecția Mediului Prahova, cu privire la acest subiect, precum și detalii despre eventualele controale și monitorizări efectuate la firmele care derulează activități pe platforma fostei rafinării Astra Ploiești.