Operatorul de apă și canalizare Hidro Prahova prelungește, cu o săptămână, perioada de restricții privind furnizarea de apă potabilă în mai multe localități. Seceta este principalul motiv pentru care au fost adoptate asemenea măsuri. În patru comune, restricțiile sunt valabile complet sau punctual și în timpul zilei, nu doar noaptea.
Societatea a anunțat că prelungește, până pe 17 iulie, măsurile adoptate săptămâna trecută, pentru mai multe localități din aria de operare, “având în vedere condițiile actuale de secetă și pe fondul unor consumuri extrem de ridicate, atât în scop menajer, cât și pentru activitățile agricole”.
“Pentru a afecta cât mai puțin populația din zonele vizate, societatea HIDRO PRAHOVA SA va organiza programul de distribuție astfel încât oprirea apei să se facă în special pe timpul nopții, în localitățile unde acest lucru este necesar, pentru refacerea stocului de apă necesar consumului populației”, au mai transmis reprezentanții operatorului, cu mențiunea că ar putea reveni asupra acestei decizii în următoarele zile, în funcție de condițiile meteo existente.
- Deocamdată în orașul Mizil, apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire pentru refacerea resurselor de apă fiind cuprins între orele 23.00 – 5.00.
- În comuna Gura Vadului (satele Gura Vadului, Perșunari și Tohani), apa va fi oprită numai în intervalul 22.00-6.00.
- În orașul Urlați și în comuna Gornet Cricov, apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire fiind cuprins între orele 0.00 – 5.30.
- În comuna Ciorani, apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire fiind cuprins între orele 23.00 – 4.30.
- În comuna Baba Ana (satele Conduratu, Cireșanu și Satu Nou), apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire fiind cuprins între orele 23.00 – 5.00.
Singurele localități în care vor fi restricții în furnizarea de apă potabilă inclusiv pe timpul zilei sunt comunele Scorțeni, Fântânele și Vadu Săpat, în condițiile în care în aceste localități, resursele de apă impun acest tip de decizii, anunță Hidro Prahova.
- Astfel, în comuna Scorțeni (satele Mislea, Scorțeni, Bordenii Mari și Bordenii Mici), apa va fi oprită în principal pe timpul nopții, în intervalul 23.00-5.30 și în situații de urgență, pe parcursul zilei, între orele 13.00 – 16.30 .
- În comunele Fântânele și Vadu Săpat, apa va fi furnizată numai în intervalele 6.00-8.00 și 18.00-21.00.
- În comuna Iordăcheanu (satele Mocești, Iordăcheanu și Plavia), vor fi vizați de aplicarea unui program de distribuție a apei numai abonații care locuiesc în zonele înalte, în condițiile în care abonații din zonele de șes vor avea apă în regim normal de presiune și debit. Pentru zonele înalte ale localității, apa va fi furnizată între orele 7.00-11.00 și 20.00-23.00.
“Localitățile unde au fost introduse aceste restricții că programele anunțate vor putea fi suspendate în momentul în care sursele de apă subterane sau de suprafață vor asigura debitele necesare pentru nevoile populației.
Primăriile localităților afectate au fost informate cu privire la necesitatea introducerii acestor restricții, implicit cu privire la faptul că programele de furnizare a apei potabile reprezintă, în acest context, singura soluție tehnică pentru refacerea resurselor de apă în sistemele de alimentare”, au mai transmis reprezentanții operatorului, lansând un nou apel către abonați să folosească apa numai în scop menajer și să renunțe la utilizarea resurselor existente pentru activități agricole și de grădinărit, în scopul evitării acestor deficiențe în procesul de distribuție.
Reluarea furnizării de apă potabilă către abonați se va face treptat, la parametrii de calitate corespunzători, pe măsura umplerii rețelelor.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!