Ceremoniile dedicate Zilei Naţionale a României aduc şi restricţii pentru traficul rutier. În Ploieşti, după haosul din zona centrală din timpul repetiţiilor generale de miercuri, autorităţile anunţă că se va închide din nou şi sâmbătă circulaţia pe mai multe artere, pentru a permite desfăşurarea paradei militare de 1 Decembrie. Automat, TCE Ploieşti a anunţat că mai multe trasee de transport public vor fi deviate sâmbătă, timp de peste patru ore, ca urmare a acestor măsuri.
Astfel, circulaţia rutieră se va închide pe Bulevardul Republicii, începând din dreptul Pieţei Victoriei, de la intersecţia cu strada Take Ionescu, şi până la sensul giratoriu din vecinătatea Pieţei Mihai Viteazul. Ca urmare, traseele TCE Ploieşti 1, 30, 7, 39b, 22b, 32, 402, 44 şi 202 vor fi deviate.
CITIŢI ŞI:
1 Decembrie diferit la Ploieşti. Vezi unde vor avea loc ceremoniile, parada militară şi popota în acest an!
Talmeș-balmeș în programul pregătit de Primăria Ploiești, la 100 de ani de la Marea Unire
Iată anunţul TCE:
- Tr.1 si 30, la sensul spre sud se circula normal pana in Pta. Mihai Viteazul, apoi pe str. Gh. Doja( cu statie la Pta.M. Viteazul si Colinii), Valeni, E. Zola( cu statie la Hale Catedrala), sold. Erou C.Catalin, St. Greceanu, N.Balcescu, Gh. Lazar si din Bd. Independentei traseu normal, cu statiile aferente. Nu se efectueaza statiile Pta. M.Viteazul din Bd. Republicii si Galeriile Comerciale. La sensul spre nord se circula pe aceeasi ruta ocolitoare, cu statiile aferente, fara a se mai efectua statia Palatul Culturii.
- Tr.7, la sensul spre Dorobantul, din str. T.Ionescu va parcurge Pta. Victoriei, Gh. Lazar, str.dr. Bagdazar si in continuare traseu normal. Nu se mai efectueaza statia H. Catedrala. La sensul spre Rudului, dupa statia Bis.Armoniei se parcurg str. M.Bravu, Gh.Lazar, Pta. Victoriei, T.Ionescu si apoi parcursul cunoscut. Nu se efectueaza statia H.Coreco.
- Tr.22b, la sensul spre Bar.Unirii, din str. T.Ionescu va parcurge Pta. Victoriei, Gh. Lazar, str.dr. Bagdazar si in continuare traseu normal. Nu se mai efectueaza statia H. Catedrala. Nu se mai efectueaza statia H.Catedrala. La sensul spre Auchan, dupa statia Bis.Armoniei se parcurg str. M.Bravu, Gh.Lazar, Pta. Victoriei, T.Ionescu si apoi parcursul cunoscut. Nu se efectueaza statia H.Coreco.
- Tr.39b, la sensul H.Catedrala, din str. T.Ionescu va parcurge Pta. Victoriei, Gh. Lazar, str.dr. Bagdazar, N.Balcescu, St.Greceanu, Romana, Gh.Doja, Valeni. E. Zola. La sensul spre Cartier Vest, din E.Zola, sold. Er.C. Catalin, St. Greceanu, N. Balcescu, Gh. Lazar, Pta Victoriei, apoi T.Ionescu, I.L.C., Cantacuzino si apoi parcursul cunoscut.
- Tr.32 se va scurta la Gara de Sud, iar tr. 35 si 35b se vor scurta la Faredo.
- Troleibuzele din traseele 44 si 202 vor fi inlocuite cu autobuze. La sensul spre P.Inalt/M.Rosu. din Bd. Independentei vor intra pe str. Jurnalist G.Dobre (cu statie comuna cu tr.2), C.T.Grigorescu, Kutuzov, Marasesti, Rudului, Cantacuzino si apoi parcursul cunoscut. Nu se efectueaza statiile Palatul Culturii si H. Coreco. La sensul spre sud, tr. 44 va circula normal pana la intersectia cu str. P.Inalt apoi, Cantacuzino (cu statii la P.Farcas si L.Tautu), ILC, Rudului, Maramures (cu statie la Liceu) iar din bd. Independentei ruta normala. Nu se efectueaza statiile Traian, Sc.4, Gal.Comerciale si Filarmonica P.Constantinescu. Similar va circula si tr. 202 din statia L.Tautu (nu se efectueaza Gal.Comerciale si Filarmonica P.Constantinescu).
- Tr.402, la sensul spre Afi Palace dupa statia Zimbrului va merge inainte pe Cantacuzino(cu statii la P.Farcas si L.Tautu), ILC, T.Ionescu va parcurge str. Pta. Victoriei, Gh. Lazar, str.dr. Bagdazar, N.Balcescu, Postei, Prelungire Apelor. Nu se efectueaza statiile N.Titulescu, Traian, Sc.4, Liceul ILC. La sensul spre Lamaita, parcurs comun cu tr 401 pana Pta Victoriei, apoi T.Ionescu, I.L.C., Cantacuzino si apoi parcursul cunoscut.
"In functie de dispozitiile Politiei Rutiere, atat intervalul orar cat si rutele ocolitoare specificate pot fi modificate", se încheie mesajul transmis astăzi de operatorul de transport public din Ploieşti.