Guvernul a adoptat ordonanța de urgență care reglementează acordarea de credite pentru studenți, împrumuturile urmând să fie garantate de stat. „StudentInvest” constă în garantarea unui credit în valoare de maximum 50.000 lei, în proporţie de 80%, de către stat, pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți şi până la 31 de ani neîmpliniți, care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ superior acreditat/autorizat de către Ministerul Educației.
“Din păcate, această decizie s-a amânat ani de-a rândul şi anume posibilitatea ca tinerii studenţi sau ieşiţi din perioada studenţiei să poată să beneficieze şi ei, la fel ca în orice ţară europeană sau ca în Statele Unite ale Americii, de posibilitatea de creditare cu garanţia statului, pentru că în cazul tinerilor, aici este de fapt cea mai mare dificultate, neavând cei mai mulţi dintre ei proprietăţi sau neavând venituri crescute nu pot să justifice posibilitatea în faţa unui agent bancar că poate să restituie un credit pe care eventual l-ar contracta de pe piaţa bancară private. (…) Pentru studenţi se pot face plăţi vizând publicarea unor lucrări ştiinţifice, inclusiv lucrări în urma finalizării studiilor la facultate, la masterat sau la doctorat, plata în avans a chiriei şi aici, de asemenea, a fost o solicitare de a-şi putea plăti în avans chiria, fie locul la cămin, fie o chirie în sistemul privat, în oricare oraş din ţară. De asemenea, pot fi achitate şi alte nevoi personale din partea studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor”, a declarat ministrul Familiei, Gabriela Firea.
Credite prin programul guvernamental „StudentInvest”
- Obiectivul este facilitarea accesului la finanţare pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți şi până la 31 de ani neîmpliniți, care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ superior acreditat/autorizat de către Ministerul Educației.
- Facilitarea accesului la finanţare constă în garantarea unui credit în valoare de maximum 50.000 lei, în proporţie de 80%, de către stat, prin Fondul Român de Contragarantare, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului; dobânda aferentă programului este IRCC trimestrial plus o marjă de 4%, comisionul de analiză al băncii este de 0.2% la acordare calculat la valoarea creditului iar comisionul de gestiune a garanţiei este de 0.4% anual calculat la valoarea garanției. Plafonul de garantare pentru anul 2022 este de 250 milioane lei.
- Plăţile de dobândă pentru astfel de credite, precum şi cheltuielile privind comisioanele de analiză şi de gestiune a garanţiilor sunt suportate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, al cărui ministru are calitatea de ordonator principal de credit.
- În cazul în care beneficiarul creditului nu plăteşte la scadenţă ratele de capital aferente creditului, sumele plătite de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, reprezentând dobânzi şi comisioane, se recuperează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în baza titlului executoriu emis de către acest minister.
- Ministerul Finanţelor este autorizat să mandateze Fondul Român de Contragarantare în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice în cadrul Programului guvernamental „StudentInvest”.
- Pentru acordarea creditului, beneficiarul va fi însoţit de cel puţin un codebitor, dacă nu este el angajat.
- Împrumutul se va acorda sub forma unui credit cu una sau mai multe tranşe, în funcţie de documentele justificative prezentate la decontare sau plata directa a furnizorului pe baza documentelor justificative.
- În cadrul programului se acordă credite pentru o perioadă de maximum 10 ani, inclusiv perioada de grație.
- Beneficiarul stabileşte de comun acord cu finanţatorul o perioadă de graţie, nu mai mare de 5 ani, începând de la data acordării creditului.
- Destinaţia creditului este de a acoperi nevoile tinerilor studenți si a familiilor acestora privind educaţia, sănătatea, cultura, şi de habitat.
Se consideră cheltuieli eligibile ale beneficiarului următoarele:
a) taxe de studii, inclusiv licență, master, doctorat;
b) plata cărţilor, rechizitelor;
c) costul publicării cărţilor sau al studiilor de specialitate;
d) taxa de participare la manifestări ştiinţifice şi concursuri, precum și cheltuielile de transport pentru deplasări;
e) achiziţionarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante, softuri de specialitate;
f) plata chiriei, în limita a maximum 300 euro/lună, la cursul BNR din ziua plății;
g) plata locurilor de cazare în căminele studențești;
h) parte/avans din achiziţia unei locuinţe;
i) cheltuieli cu transportul pentru bursele Erasmus, în baza documentelor justificative: convenție, adeverința sau alt document care atestă înscrierea în program;
j) decontarea, pentru studenții care sunt părinți, a cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, programele after school, precum şi a taxelor pentru cursuri extrașcolare: cursuri de limbi străine, cursuri sportive, robotică și programare, artă şi alte cursuri de dezvoltare personală.
k) costul serviciilor dentare şi al intervenţiilor chirurgicale;
l) investigaţii medicale complexe recomandate de medici în cazul studenţilor care se confrunta cu probleme de sănătate prin stabilirea unui plafon de plată/decontare până la 10.000 de lei.
Cu excepția sumelor prevăzute la punctul i), în cadrul programului sunt considerate cheltuieli eligibile doar cele efectuate pe teritoriul României.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!