VIDEO 🎦 CĂLDURĂ PLOIEȘTI. Subvenție pentru apă caldă și căldură, la Ploiești, din 15 octombrie

CĂLDURĂ PLOIEȘTI subventie tarif
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

CĂLDURĂ PLOIEȘTI. Consiliul Local Ploiești a adoptat, joi, hotărårea prin care tariful la gigacalorie, pentru populație, va fi de 222,7 lei inclusiv TVA, același din iarna trecută.

Subvenția la apă caldă și căldură va fi acordată din 15 octombrie.

Actuala hotătâre prevede ca aceasta să fie acordată până la 31 martie 2025, dar nu există nicio garanție că ea nu va fi modificată după 1 noiembrie, odată cu instalatea noii conduceri a administrației locale.

Primarul ales Mihai Polițeanu a anunțat deja că susține majorarea tarifului, prin micșorarea subvenției. Propunerea acestuia este ca tariful pentru populație să fie de 350 lei, fără TVA.

În ședința de astăzi, consilierul local Magdalena Trofin, din partea Mișcării Noi Ploieștenii, a propus un amendament prin care valabilitatea hotărârii ar fi fost redusă până pe 16 decembrie, urmând ca apoi noul Consiliu Local să decidă tariful pentru populație. Propunerea sa a fost respinsă, opinia aleșilor locali fiind că viitorul legislastiv poate opera oricând o modificare, atât în ceea ce privește perioada acordării subvenției, cât și în privința tarifului plătit de populație.

Consilierii PNL, USR și PSD au declarat că susțin propunerea ca populația să plătească 222,7 lei/gigacalorie, inclusiv TVA, și au adoptat și amendamentul consilierului local Simona Popescu, care a propus ca măsura să fie valabilă de la 15 octombrie, nu de la 1 noiembrie. Altfel, dacă luna aceasta ar fi fost îndeplinite condițiile pentru începerea sezonului de încălzire, ploieștenii racordați la sistemul centralizat, până la finalul lunii octombrie, un tarif de 720 lei, cu TVA, inclusiv pentru căldură, nu numai pentru apă caldă, cum se întâmplă în prezent.

 

 

 

Image