Trenul Regal va porni, anul acesta, de 10 Mai, într-o călătorie simbolică. Acesta va opri în patru orașe din sud-estul României.
“Anul acesta, Trenul Regal va face o călătorie simbolică la sărbătoarea națională de 10 Mai și va opri la Ploiești, Buzău, Brăila și Galați. Custodele Coroanei și Principele Radu, împreună cu Principesa Sofia, doresc să sărbătorească 10 Mai 2022, deopotrivă Ziua Regală și Ziua Independenței Naționale, alături de locuitorii celor patru județe pe care le vizitează.
Pe parcursul călătoriei cu Trenul Regal, Familia Regală va fi alături de voluntari ai Crucii Roșii Române, ai Fundației Regale Margareta a României, precum și alături de elevi olimpici, de veterani Invictus și de persoanele vârstnice și copii implicați în proiectele umanitare, sociale, educaționale și culturale patronate de Majestatea Sa.”, potrivit unui comunicat publicat pe pagina de Facebook Familia Regală a României.
10 Mai este celebrată în România ca zi de sărbătoare naţională, conform Legii nr. 103/2015. Data are triplă semnificație pentru regalitate, în țara noastră. La 10 mai 1866, Carol I a fost proclamat Domnitor al României, iar la 10 mai 1881, a fost proclamat regatul. De asemenea, data de 10 Mai este legată şi de proclamarea Independenţei de Stat a României. Aceasta a avut loc la 9/21 mai 1877, în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaţilor, dar a doua zi, la 10/22 mai 1877, a fost promulgată de Carol I legea pentru desfiinţarea tributului către Înalta Poartă.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!